Pacea dintre Rusia şi Ucraina este la orizont în anul următor sau cel puţin aşa a prezis miercuri un grup de şamani şi vindecători din capitala Peru, Lima, potrivit Reuters.
În vârful unei coline, şamanii, îmbrăcaţi în ţinute tradiţionale andine, au întâmpinat noul an în cadrul unei ceremonii de purificare care a inclus flori, tămâie, un şarpe şi fotografii ale preşedinţilor ucrainean şi rus.
citeşte şi: VIDEO O bătrână este aruncată din autobuz pentru că a criticat războiul din Ucraina
''Lucrurile se vor linişti. Pacea şi liniştea vor veni. Asta ni s-a arătat'', a spus şamanul Cleofe Sedano, care a profeţit semnarea unui tratat de pace până în luna august, conform Agerpres.
Ceremonia, celebrată în fiecare an la sfârşitul lui decembrie, are loc la zece luni de la invadarea Ucrainei de Rusia, conflict soldat cu zeci de mii de morţi. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promovat intens un plan de pace în zece puncte.
citeşte şi: Ucraina spune că ar fi neutralizat peste 4.500 de atacuri cibernetice, în acest an
După ce s-au învârtit în jurul unor buchete de flori, frunze de coca şi cranii plasate pe sol, şamanii au mai prezis şi dezastre naturale.
''Anul viitor va fi un cutremur, dar nu în capitala Peru, într-un alt loc, în străinătate undeva în nordul Americii, ar putea fi în Statele Unite... va fi mult dezastru, în special climatic'', a spus şamanul Walter Alarcon.