Bărbatul, care a fost de acord să vorbească sub protecția anonimatului, evocă un ”coșmar” în timp ce sistemul sanitar este în colaps, în această zonă, potrivit Hotnews.
Experiența sa ”traumatică” l-a frânt, atât din punct de vedere profesional, cât și personal.
Potrivit acestuia, fiecare asistentă avea câte 15 și 30 de pacienți în 24 de ore. Erau atât de mulți pacienți încât mureau ”în mâinile noastre”, spune acesta.
Morgile sunt suprasaturate, iar containere frigorifice au fost aduse la spital pentru depozitarea cadavrelor, unele rămânând până la zece zile acolo, înfășurate în saci.
”Personalul de la morgă nu mai era suficient, iar de multe ori a trebuit să transportăm noi corpurile în toalete”, spune asistenul de 35 de ani.
Colegii săi trebuiau să se abțină de a-și face nevoile, pentru că toaletele erau ocupate de către cadavre.
”Doar când erau șase sau șapte, acestea erau luate”, a spus bărbatul.
Ecuadorul are 23.000 de cazuri și aproximativ 600 de decese din cauza coronavirusului de pe 29 februarie, majoritatea în Guayaquil.
Dar datele oficiale nu oferă decât un rezumat al tragediei. În primele 15 zile, decesele s-au triplat de la media lunară, la 6.700 în provincia Guyas.
Această cifră include decese și cazuri suspecte cu noul coronavirus, precum și alte boli.