Fostul preşedinte al Boliviei Evo Morales, acuzat de viol şi trafic de persoane

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.08.2020 - 12:28

Ministerul bolivian al Justiţiei a deschis un dosar penal pe numele fostului preşedinte Evo Morales, acuzat de viol şi trafic de persoane, informează BBC.

SHARE

Plângerea penală a fost emisă după ce în presa naţională au apărut fotografii în care fostul lider de stânga în vârstă de 60 de ani apare alături de o femeie tânără, aparent minoră la acel moment.

Morales, care a fost preşedintele Boliviei între 2006 şi 2019, trăieşte în exil în Argentina după alegerile din noiembrie care au fost intens disputate. El a renunţat la funcţie în urma unor manifestaţii de amploare în care erau contestate rezultatele votului. Un guvern interimar de dreapta a preluat atunci conducerea.

Presupusa relaţie dintre el şi o femeie în vârstă de 19 ani, identificată ca N.M., a început când ea era minoră.

Viceprim-ministru Guido Melgar a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că fotografiile extrase dintr-un telefon mobil aparţinând unei rude a femeii o arată pe aceasta în călătorii cu Morales.

„Ce este curios aici este că ea era minoră la acel moment şi, cum toţi ştim, ca un minor să călătorească are nevoie de permisiunea părinţilor”, a spus Melgar, potrivit news.ro.

Femeia avea 14 ani, aparent, când a început să îl însoţească pe preşedinte în călătorii, a scris agenţia spaniolă Efe.

Este anchetat şi rolul familiei privind „permisiunea” ca ea să călătorească cu Morales, a mai spus Melgar.

El a adăugat că Guvernul nu ştie unde se află acum N.M., dar are dovezi că familia ei a vizitat Argentina.

Conform legii din Bolivia, violul este pedepsit cu închisoare de la 2 la 6 ani, iar traficul de persoane, cu 15 ani de închisoare.

Evo Morales a fost unul dintre cei mai longevivi lideri din America Latină. Născut în zona rurală din regiunea vestică Oruro, într-o familie Aymara, el a devenit primul preşedinte indigen al ţării. Indigenii reprezintă aproximativ două treimi din populaţia Boliviei.

De la venirea lui în funcţie, sărăcia extremă a scăzut de la 38%, în 2006, la 17%, în 2018, dar criticii lui au spus că nivelul a crescut din nou în ultimii doi ani ai mandatului lui.

După o decizie controversată a Curţii Constituţionale de a elimina limitarea numărului de mandate, Morales a intrat în cursă, în octombrie 2019, pentru al patrulea mandat consecutiv. Rezultatul alegerilor a fost disputat, iar rivalul lui Morales, Carlos Mesa, a spus că este incorect şi acest lucru a fost urmat de săptămâni de proteste în întreaga ţară.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te