Într-un Congres profund divizat odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare de la 3 noiembrie, şansele de a ajunge la un acord sunt reduse semnificativ.
Dar preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, par dispuşi la o nouă rundă de negocieri.
Cei doi au avut o scurtă discuţie telefonică luni seară după prezentarea noului proiect de lege democrat şi "au căzut de acord să discute" din nou marţi dimineaţă, potrivit directorului adjunct de cabinet al lui Nancy Pelosi, Drew Hammill.
Noul plan "furnizează resursele absolut necesare pentru a proteja vieţile, veniturile şi democraţia noastră în următoarele luni", a scris Nancy Pelosi grupului său parlamentar înaintea discuţiei telefonice.
"El include noi finanţări pentru a împiedica o catastrofă pentru şcoli, mici întreprinderi, restaurante, săli de spectacole, angajaţi din sectorul aerian şi alţii", a enumerat ea.
Acest plan "ne serveşte ca propunere pentru republicani astfel încât ei să negocieze, cu scopul de a răspunde la catastrofa sanitară şi economică din ţara noastră", a subliniat Nancy Pelosi.
În mai, democraţii au aprobat în Camera Reprezentanţilor, unde sunt majoritari, o primă versiune uriaşă a acestui plan de ajutorare (Heroes Act) care se ridica la 3.400 de miliarde de dolari.
După ce au preconizat o "pauză" în măsurile de susţinere a economiei în mai, republicanii au demarat în vară noi negocieri, dar au refuzat să cheltuie mai mult de 1.000 de miliarde de dolari.
La sfârşitul lui martie, după brusca paralizie a economiei americane, grav lovită de pandemie, republicanii şi democraţii au adoptat aproape în unanimitate un plan istoric de 2.200 de miliarde de dolari.
El includea fonduri pentru firmele mici şi mijlocii, un moratoriu pentru a împiedica expulzările şi un ajutor de 600 de dolari pe săptămână pentru şomeri şi a fost completat cu noi măsuri de 500 de miliarde de dolari la sfârşitul lui aprilie.