"Criza puterii de cumpărare se dezlănţuie, încrederea se fărâmiţează, inegalităţile explodează, planeta noastră arde", şi cu toate acestea "suntem blocaţi de o uriaşă disfuncţie mondială", a remarcat Antonio Guterres în deschiderea reuniunii la nivel înalt a Adunării generale a ONU.
Citește și: Factură uriașă la gaz pentru Varujan Vosganian, fostul ministru al Energiei: „M-au jecmănit”
"Aceste crize ameninţă viitorul însuşi al umanităţii şi destinul planetei noastre", a subliniat el. "Să nu ne facem iluzii. Suntem pe o mare agitată. O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont", a atenţionat secretarul general al ONU.
În pofida acestor pericole, comunitatea internaţională este "paralizată", a denunţat acesta, evocând "ameninţarea unor divizări periculoase între Vest şi Sud".
Citește și: Xi Jingping vrea reunificarea cu Taiwanul: Obiectivul este „marea reîntinerire a naţiunii chineze”
"Divizările geopolitice subminează activitatea Consiliului de Securitate, subminează dreptul internaţional, subminează încrederea şi credinţa populaţiilor în instituţiile democratice", a explicat Guterres, insistând că "nu putem continua aşa".
"Comunitatea internaţională nu este pregătită sau dispusă să abordeze marile provocări ale epocii noastre", a constatat secretarul general al ONU, avertizând că "nicio provocare globală majoră nu poate fi reglementată de o 'coaliţie a celor doritori ' ''. ''Avem nevoie de o coaliţie a lumii", a conchis Antonio Guterres.