Wladimir Klitschko a dezvăluit ororile la care a fost martor în momentul în care a vizitat Bucha, orașul în care armata rusă a comis un adevărat masacru.
Vitali Klitschko a vorbit cu presa din Italia și a anunțat că l-a invitat pe Papa Francisc la Kiev. 45 de zile au trecut de când trupele rusești au invadat Ucraina.
"L-am invitat deja pe Papă aici. I-am trimis o scrisoare. Ar fi un semnal foarte puternic, dacă l-am avea aici. Ar fi o vizită foarte importantă, plină de simbolism, și cred că ar aducea pacea la noi în țară. Figura Papei este o figură internațională. Dacă Papa vine aici, în orașul nostru (n.r. Kiev), ar fi o vizită simbolică și cred că asta ar aduce pacea în Ucraina, pentru că toată lumea îl privește pe Papă, toată lumea îl ascultă.
Ar fi minunat să-l avem aici. Am primit informații că încearcă să-și găsească o dată pentru a veni aici. Dacă se întâmplă asta, am fi onorați să-l primim pe Papă, pentru a aduce pacea în Europa. Să nu uităm că acesta este cel mai mare război din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace", a afirmat Vitali Klitschko, potrivit digisport.ro, pentru tg24sky.it.
Citește și Polonia vrea reevaluarea relaţiilor cu Ungaria după pactul Orban-Putin pe tema gazelor naturale
Soldații ucraineni au capturat de la forțele armate ruse lansatorul TOS-1A, care este capabil să tragă rachete termobarice, și l-au folosit împotriva trupelor invadatoare, scrie Digi24.
Informația a fost confirmată pentru The Times de Serghei Bratchuk, purtător de cuvânt al administrației militare ucrainene din regiunea Odesa.
„Acest armament de producție rusească a fost confiscat de la invadatori în perfectă stare de funcționare, iar acum distruge inamicii!”, a spus Bratchuk.
Citește și Japonia renunță la importul de vodcă și cărbune din Rusia din cauza crimelor de război
Potrivit lui Serghei Bratchuk, forțele ucrainene au folosit un lansator de rachete TOS-1A și au tras asupra pozițiilor trupelor ruse lângă Izyum, în estul Ucrainei.
În 3 martie, armata ucraineană a pus mâna pe un lansator de acest tip în regiunea Cernihiv. Un altul a fost confiscat în 30 martie în regiunea Harkov.