Dmitri Kolker, doctor în fizică şi matematică la Universitatea de Stat din Novosibirsk, al cărui site oficial menţionează că este şef al unui laborator de tehnologii optice cuantice, a fost reţinut sub acuzaţia de înaltă trădare, a anunţat departamentul judiciar din Novosibirsk, potrivit agenţiei de presă TASS, informează News.ro.
Kolker şi tribunalul regional Sovetskii din Novosibirsk, unul dintre cele mai mari oraşe ale Rusiei, situat la aproximativ 2.800 km est de Moscova, nu au răspuns solicitărilor de declaraţii trimise prin e-mail. Un avocat al lui Kolker nu a putut fi contactat.
Mai mulţi oameni de ştiinţă ruşi au fost arestaţi şi acuzaţi de trădare în ultimii ani pentru că ar fi transmis străinilor materiale secrete. Criticii Kremlinului susţin că arestările sunt realizate pe fondul unei paranoia nefondate.
Trădarea de stat se pedepseşte cu pănă la 20 de ani de închisoare.
Familia lui Kolker a declarat că bărbatul a fost acuzat de colaborare cu serviciile de securitate chineze. Kolker a ţinut anterior prelegeri la o conferinţă internaţională în China, iar în prezent a fost transferat într-o închisoare din Moscova, a spus fiul său, Maxim, potrivit TASS.
Fiica lui Kolker a afirmat că omul de ştiinţă a fost diagnosticat cu cancer în stadiul patru, a mai relatat TASS.