NATO nu va ţine cont de propunerea lui Donald Trump privind o creştere masivă a cheltuielilor pentru apărare la 5 la sută din PIB, dar membrii alianţei vor fi probabil de acord la viitorul lor summit să depăşească obiectivul actual, care este de cel puţin 2 la sută din PIB.
Citește și: Negocieri de pace între Trump și Putin, la Budapesta. Care sunt scenariile pentru oprirea războiului
Preşedintele ales al SUA a declarat marţi că membrii alianţei militare ar trebui să cheltuiască 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare - o creştere uriaşă faţă de obiectivul actual de 2% şi un nivel pe care nicio ţară NATO, nici măcar Statele Unite, nu îl atinge în prezent.
Comentariile lui Trump - făcute la o conferinţă de presă care a generat, de asemenea, o furtună de titluri despre Groenlanda, Canada şi Panama - au fost o reamintire a accentului său asupra cheltuielilor NATO pe care l-a pus şi în timpul primului său mandat şi a ameninţărilor sale de a nu-i proteja pe aliaţii care nu îndeplinesc obiectivul.
Trump vrea ca membrii NATO să cheltuiască 5 la sută din PIB pentru apărare. Ce fac aliații
Oficiali din ţările NATO au declarat că sunt de acord că bugetele pentru apărare trebuie să crească în continuare, dar nu aprobă obiectivul de 5%, care, potrivit analiştilor, ar fi imposibil de atins din punct de vedere politic şi economic aproape în cazul tuturor membrilor, conform news.ro. Aceasta ar necesita fonduri suplimentare de sute de miliarde de dolari.
Citește și: Rusia, în panică. Riscă să piardă podul Kerci din Crimeea și trimite antiaeriene de 2.500.000.000$
Cu toate acestea, un nou obiectiv pentru cheluielile militare este probabil să fie convenit la summitul NATO de la Haga din iunie, stimulat de temerile că Rusia ar putea ataca o ţară NATO după Ucraina şi de îndemnurile lui Trump, au declarat oficialii cu care a stat de vorbă Reuters.
Principalele întrebări rămase deschise sunt care va fi noua ţintă şi dacă aceasta va fi suficientă pentru a-l satisface pe Trump.
Probabil se va stabiliza la 3%
Unii se aşteaptă ca cei 32 de membri ai NATO să convină, după multe dispute, asupra unui obiectiv de aproximativ 3% din PIB. Dar chiar şi acest lucru ar fi o exagerare pentru mulţi dintre ei, care abia ating sau sunt sub obiectivul de 2% acum - la un deceniu după ce a fost stabilit.
„Se pare că va exista o schimbare”, a declarat ministrul italian al apărării Guido Crosetto pentru Reuters. „Nu cred că va fi 5%, ceea ce ar fi imposibil pentru aproape toate naţiunile din lume în acest moment, dar nu va fi de două (procente), pe care deja ne luptăm să le atingem, ci va fi mai mult de două”, a spus Crosetto.
Italia, cu cheltuieli pentru apărare de aproximativ 1,5% din PIB, se numără printre cei opt membri NATO care nu îndeplinesc obiectivul actual.