Ucraina, disperată să îi cheme la arme pe bărbații care locuiesc în străinătate. Se vor da sancțiuni

DE Florin Budescu | Actualizat: 22.12.2023 - 15:11
Ucraina este disperată să îi cheme la arme pe bărbați - Foto: INQUAM PHOTOS / Sabin Cirstoveanu
Ucraina este disperată să îi cheme la arme pe bărbați - Foto: INQUAM PHOTOS / Sabin Cirstoveanu

Ucraina este disperată să îi cheme la arme pe bărbații care locuiesc în străinătate, ca să lupte. Ministrul Apărării al Ucrainei spune că bărbaților între 25 și 60 de ani care au părăsit țara li se va cere să se întoarcă.

SHARE

Ucraina este disperată să îi cheme la arme pe bărbații care locuiesc în străinătate, ca să lupte. Ministrul Apărării al Ucrainei spune că bărbaților între 25 și 60 de ani care au părăsit țara li se va cere să se întoarcă în ţară, pentru serviciul militar.

La izbucnirea războiului, un număr considerabil de bărbaţi, împreună cu familiile lor, a părăsit ţara, înainte ca Ucraina să legifereze că ei nu pot pleca, pentru a fi chemaţi la arme.

Ucraina este disperată să îi cheme la arme pe bărbați

Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a declarat că va adresa o invitație bărbaților ucraineni care locuiesc în străinătate, să se prezinte la centrele de recrutare ale forţelor armate.

Ţara urmărește să mobilizeze încă 500.000 de soldați, pentru a o apăra împotriva invaziei ruse. El a spus presei germane că nerespectarea chemării la arme ar duce la sancțiuni, dar a adăugat că nu este încă clar ce formă vor lua acestea, conform DW.

Este destul de neclar sub ce formă vor putea fi aplicate sancţiunile, în condiţiile în care Kievul nici măcar nu ştie exact unde anume s-au refugiat bărbaţii apţi combatanţi care au plecat din ţară.

Citeşte şi: Familie de refugiați ucraineni, spulberată pe trecerea de pietoni, la Galați. Femeia era însărcinată

Pentru a putea exista o evidenţă, Kievul ar trebui să lucreze cu Bucureştiul, Varşovia, Berlinul etc., pentru a avea o evidenţă exactă a acestor apţi combatanţi.

Mai apoi, problmele pot fi şi mai mari, pentru că, la momentul la care refugiaţii ucraineni au plecat din ţară, statele care i-au primit nu i-au luat în evidenţă incluzând menţiunea privind starea lor de sănătate.

În fine, există posibilitatea ca, văzând că nu anumit stat, de exemplu România, încheie cu Kievul un acord de readmisie, de exemplu, bărbaţii valizi pentru luptă să plece în alt stat UE.

Citeşte şi: România, încurajată să îi integreze pe cei 100.000 de ucraineni. UE ne oferă zeci de milioane €

Există şi chestiunii aflate în contradicţie cu un eventual acord de readmisie ori repatriere a ucrainenilor. Aceştia sunt în general oameni bine instruiţi, iar Bucureştiul are nevoie de forţa lor de muncă bine calificată, pe o piaţă a muncii pe care sunt aduşi tot mai mulţi lucrători din state ca Sri Lanka sau Nepal.

Comisia Europeană a decis să direcționeze peste 65 de milioane de euro, din Fondul pentru azil, migrație și integrare, pentru a sprijini România, Bulgaria, Cehia și Polonia exact pentru aceasta.

În luna iunie 2023, în România se aflau 95.640 de refugiați din Ucraina (n.n.: cât este capacitatea unui stadion de fotbal foarte mare, ca Maracana, din Brazilia), potrivit UNHCR.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te