Ucrainenii care se vor muta în Rusia vor primi bani. Ce decret a semnat Putin

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 27.08.2022 - 19:03
Vladimir Putin încurajează depopularea Ucrainei- FOTO: Kremlin.ru
Vladimir Putin încurajează depopularea Ucrainei- FOTO: Kremlin.ru

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care introduce beneficii financiare pentru persoanele care părăsesc Ucraina pentru a veni în Rusia, relatează Sky News.

SHARE

Pensionarii, femeile însărcinate și persoanele cu dizabilități vor primi, de asemenea, beneficiile financiare.

Decretul, publicat pe un portal guvernamental, arată că vor fi acordate plăți lunare de pensii de 10.000 de ruble (aproximativ 166 de euro) persoanelor care au fost forțate să părăsească teritoriul Ucrainei începând cu 18 februarie.

Persoanele cu dizabilități vor fi, de asemenea, eligibile pentru același sprijin lunar, în timp ce femeile însărcinate au dreptul la o prestație unică.

Decretul precizează că plățile vor fi efectuate pentru cetățenii Ucrainei și pentru autointitulatele Republici Populare Donețk și Luhansk - două entități separatiste susținute de Rusia din estul Ucrainei pe care Moscova le-a recunoscut ca independente în februarie, într-o mișcare condamnată de Ucraina și de Occident.

Anterior, Putin a ordonat ca fiecare persoană care a sosit în Rusia din Donețk și Luhansk să primească o plată de 10.000 de ruble.

Citește și: Tentativă de crimă în Belgia. Un bărbat a rănit 6 persoane care se aflau la o terasă

Un decret separat semnat de Putin simplifică şederea şi dreptul de muncă a sute de mii de persoane care au părăsit Ucraina ducându-se în Rusia după declanşarea intervenţiei militare a Kremlinului în ţara vecină, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Potrivit acestor noi "măsuri temporare", publicate sâmbătă, deţinătorii unui paşaport ucrainean, precum şi locuitorii teritoriilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, vor putea rămâne în Rusia "pe timp nelimitat".

Până în prezent, ei nu puteau locui oficial în Rusia decât 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

Pentru o şedere mai îndelungată ei trebuiau să obţină un permis de muncă sau o autorizaţie specială.

Persoanele vizate au de acum "dreptul de a desfăşura o activitate profesională în Rusia fără permis de muncă", precizează decretul.

Totuşi, pentru a profita de această măsură, ele vor trebui să se supună unei prelevări de amprente digitale, fotografierii pentru identificare şi unui examen medical pentru o eventuală depistare de droguri şi de maladii infecţioase.

Citește și: VIDEO Risc de pulverizare a substanțelor radioactive la Zaporojie. Rușii au atacat de mai multe ori

Textul interzice de asemenea expulzarea din Rusia a cetăţenilor ucraineni, în afara persoanelor eliberate din închisoare sau considerate periculoase pentru securitatea Rusiei.

Potrivit Moscovei, 3,6 milioane de persoane, între care 587.000 de copii, ar fi plecat din Ucraina în Rusia după declanşarea ofensivei pe scară largă a Kremlinului împotriva Kievului la sfârşitul lunii februarie.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te