Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Ungariei este ales de Parlament prin vot secret, la propunerea şefului statului, pentru o perioadă de nouă ani.
Documentul a fost publicat, luni, pe site-ul Parlamentului ungar.
András Zsolt Varga a acceptat nominalizarea. Statutul său juridic a fost suspendat la momentul nominalizării sale, dar s-a angajat să modifice această situaţie înainte de alegerea sa în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.
În cazul în care András Zsolt Varga va fi numit, acesta îl va înlocui pe Péter Darák, care va ocupa funcţia până la data de 1 ianuarie 2021. Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Ungariei este ales de Parlament prin vot secret, la propunerea şefului statului, pentru o perioadă de nouă ani.
András Zsolt Varga, licenţiat în Drept, a absolvit în 1995 Universitatea “Eötvös Loránd” din Budapesta, ulterior şi-a dat doctoratul tot aici, iar teza de abilitate şi-a susţinut-o la Universitatea Catolică “Pázmány Péter” din Budapesta. Din 2012 este profesor universitar. El s-a născut la Târgu Mureş, potrivit hirado.hu.