Interviul de mai jos a fost publicat în decembrie 2019. Din păcate, puține s-au schimbat de atunci.
Victor Rebengiuc a participat la Revoluția din 1989, care a dus la răsturnarea regimului Ceaușescu, și s-a alăturat mulțimii care, în acele zile încărcate de decembrie, a mers la TVR pentru a se adresa românilor.
Cunoscutul actor a ținut, în 23 decembrie 1989, un discurs memorabil la televiziunea publică.
„Am văzut câțiva dintre cei care au luat cuvântul aici, la Televiziune, și care încep prin a-și cere scuze. Eu cred că asta este o atitudine nu tocmai potrivită.
Cred că nu am fi ajuns aici, dacă fiecare dintre noi ar fi avut tăria, la timpul potrivit, să își înfrângă frica și să încerce să aibă o atitudine demnă față de tot ceea ce se întâmpla în jurul lui.
Și dacă fiecare dintre noi ar fi spus «Nu! Nu!», atunci când era solicitat, la televiziune, să pronunțe cuvinte, nume proprii, care nu se mai pot pronunța nici atunci, nici acum...
Eu nu pot să pronunț un asemenea nume propriu și n-am putut nici înainte să o fac. Dacă ei s-ar fi gândit atunci, acum nu ar mai fi trebuit să vină și să-și ceară scuze.
Înainte de a veni la televiziune să își ceară scuze, le ofer o hârtiuță, un sul, să-și șteargă gura“, spunea Victor Rebengiuc, în 23 decembrie 1989, la TVR, încheindu-și discursul cu un gest simbolic, acela de a arăta pe post un sul de hârtie igienică.
Newsweek România: După peste trei decenii de ani de la Revoluție, încă se mai strigă pe străzile din România: „Jos comuniștii!“. Cum vedeți acest peisaj?
Victor Rebengiuc: La Revoluție, credeam că a venit libertatea la putere și că vom scăpa de comuniști.
N-am scăpat de comuniști. Ce putem să facem? Cred că o să izbucnească odată chestia asta, în ciuda faptului că PSD îi tot cumpără pe toți cu bani, cu funcții, cu avantaje.
Dar de unde le scot ei? Nimeni nu spune sursa. Din împrumuturi? Adică ne silesc pe noi și pe copiii noștri și pe copiii copiilor noștri să plătim ceea ce ar dori să-și asigure acum...
Ce credeți că s-a schimbat în ultimii ani? Cel mai important lucru.
Nivelul de cultură s-a schimbat, în sensul că a coborât foarte jos. Lucrul acesta este întreținut de televiziuni, de media, în general, pentru că toți umblă după rating.
Justificarea e că „asta se cere“. Dar tu trebuie să faci ceva ca să încerci să ridici nivelul de cultură.
Poate că, la început, publicul nu va fi foarte încântat că nu i se prezintă spectacole cu vulgarități, cu fundulețe goale, cu sânișori la vedere sau mai știu eu ce alte chestii.
Dar, cu timpul, publicul găsește alte satisfacții, dacă îi prezinți lucruri mai bune, mai înalte, din punct de vedere cultural. Trebuie să faci activitate de educare a poporului.
Există și o evidentă lipsă de valori.
Evidentă lipsă de valori. Școala. De exemplu, înainte era un singur institut de teatru în limba română, Institutul din București, și un institut în limba maghiară, la Târgu Mureș.
După Revoluție, s-au înființat foarte multe alte școli de teatru. Aproape fiecare capitală de județ are câte o școală de teatru, facultăți care au o secție de teatru sau chiar o facultate de teatru în cadrul unei universități.
Asta a dus, acum, la o inflație de actori pe piață. Ajungi să ai clase de câte 65 - 70 de studenți, la Teatru, dar cum poate un profesor să lucreze cu atât de mulți, când trebuie să lucrezi cu fiecare în parte?
Pe vremea mea, la Institut, primii doi ani erau eliminatorii. Am intrat 21 de studenți. În promoția mea a existat și al treilea an eliminatoriu, pentru că s-au desființat Institutul de Teatru de la Cluj, Institutul de Cinematografie, care era în București, și s-au unificat cu Institutul de Teatru din București.
Erau nivele de Teatru diferite, iar atunci și al treilea an a fost eliminatoriu. Deci, din vreo 20 câți am intrat noi în anul I, am terminat opt.
A fost o selecție continuă. Acum, nu mai contează. Ai intrat la Teatru, termini. Cred că licențele care se dau sunt mai mult niște hârtii pe care le cumperi, nu sunt niște licențe care dovedesc nivelul tău de pregătire.
Dacă vrei, poți chiar să nu dai pe la facultate, că nu e obligatorie prezența. Mergi la examen, spui o poezie... „Dă-i drumul, domnule, că plătește taxa“.
Dar ce s-a schimbat în bine, lucrurile pe care le considerați dvs. cele mai valoroase?
În bine? Sigur că s-au schimbat multe lucruri. Există libertate, deși, într-un anumit fel, e prost întrebuințată.
Dar sunt lucruri schimbate în bine: faptul că poți pleca în străinătate, că poți vedea lumea, că poți fi permanent în contact cu cei din jur.
Cred că românii care au plecat în străinătate sunt niște oameni care se bucură de ce ar fi trebuit să se întâmple și la noi în țară, după Revoluție.
Poate acești oameni le pot transmite și celor de aici, din România, că lucrurile se pot schimba și la noi, doar să știm pe cine alegem la vot.
Dumneavoastră de ce ați ieșit în Piața Victoriei, în ultimii trei ani?
În Piața Victoriei? Pentru că era o nedreptate care se făcuse. Și nu vreau să existe nedreptate în țara asta.
Am vrut și vreau în continuare să existe niște oameni la putere care să facă dreptate în țara noastră.
De asta cred că avem nevoie, în primul rând. Îi vezi pe unii cum se îmbogățesc, cum nu se poate atinge nimeni de banii furați, din care și-au făcut lor și familiilor lor palate, moșii, afaceri, toți au vile prin străinătate, conturi prin străinătate...
Au furat cu nemiluita, iar noi stăm și ne uităm la ei. Cum vine asta?
Care a fost sentimentul pe care l-ați avut în Piața Victoriei, în 10 august 2018 (mitingul Diasporei n.red.)?
Îngrozitor. Îngrozitor. Îngrozitor. Mă așteptam să se termine și mai grav decât s-a terminat. Erau porniți pe chestia asta.
Când l-am auzit pe Dragnea, apoi, îmi venea să-l omor, când a fost întrebat ce părere are despre ce s-a întâmplat. „Am asistat la o lovitură de stat“, a zis el.
Credeți că problema PSD este legată de liderii pe care i-a avut? Sau, indiferent cine ar conduce PSD, partidul ar funcționa la fel, după aceleași mecanisme toxice? Putem crede într-o schimbare a acestui partid?
PSD nu poate fi reformat. E un partid care trebuie să moară. Trebuie otrăvit. Dar văd că se otrăvesc ei între ei. E ceva de groază în ce au putut transforma România.
Am apucat comunismul de la început. Aveam 11-12 ani când a început comunismul și mi-am dat seama de atunci că e ceva foarte ticălos.
Când comuniștii l-au gonit pe Rege, a fost un moment îngrozitor pentru mine. Îl iubeam foarte mult pe Rege, iar acum, după dispariția lui, mă îndoiesc de viitorul monarhiei din România.
Am fi avut alte șanse cu monarhia?
Da, aveam cu totul alte șanse. Regele Mihai era un om în care toată lumea putea să aibă încredere.
Era un om democrat, cu o gândire democrată. Era un liberal, nu era un golan venit de nu știu unde. Era un om pregătit, a învățat, de mic, să conducă un stat.
A refuzat să se înscrie în Partidul Comunist
„Mi-am asumat riscul de a nu mă înscrie în partidul comunist. Atunci când directorul teatrului îmi spunea să mă alătur alaiului de artiști care aducea „un omagiu conducătorului iubit” în diferite spectacole, eu răspundeam scurt: „Domnule, nu sunt lăutar. Lasă-mă în pace!”. Nu-i pot înțelege pe colegii mei care au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante. Totuși, unii dintre noi ne-am păstrat coloana vertebrală și nu am intrat în jocul acesta murdar. Ion Caramitru, Gina Patrichi, Mariana Mihuț sunt printre exemplele care-mi vin în minte. Deci se putea și altfel! Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni”, a spus Rebengiuc.
