Ana-Maria Pătru, achitată, dar cu șpăgile primite și confirmate de instanță

DE Alexandru Pop | Actualizat: 19.11.2020 - 12:31
Ana-Maria Pătru, escortată la DNA/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
Ana-Maria Pătru, escortată la DNA/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, Ana-Maria Pătru, clamează că procurorii au abuzat-o atunci când a pus-o sub acuzare și trimis-o în judecată, cea mai bună dovadă fiind achitarea. Pătru, însă, uită să spună că șpăgile au existat și au fost admise de judecători.

SHARE

După achitare, Pătru a dat un interviu "Evenimentului zilei", publicație care a scris în preambulul articolului că "U.M.-urile de presă (ziare.com, G4 Media, Newsweek, etc) nu au contenit să o considere vinovată, să reia la nesfârșit acuzațiile la adresa sa. Numai că Justiția a ținut cont de probe, nu de articole tendențioase."

În răspunsul la prima întrebare, ex-șefa AEP se victimizează dramatic: "Nimeni nu ne mai dă mie şi familiei mele anii din viaţă pe care i-am pierdut prin săli de judecată acuzată pe nedrept de nişte procurori abuzivi şi de nişte oameni corupţi. Lacrimile copilului meu, mamei şi bunicii mele nu pot fi vreodată uitate şi cu atât mai puţin răscumpărate.Am trecut prin purgatoriu, am văzut ce înseamnă nedreptatea şi aplicarea abuzivă a forţei statului. Poate că sunt mai puternică acum, dar nu voi putea vreodată uita ce mi s-a întâmplat."

Acuzată pe nedrept, așadar, spune Maria Pătru.

Tehnic, conform deciziei de achitare, faptele care i s-au imputat fostei președinte a Autorității Electorale Permanente sunt reale. Astfel, minuta hotărârii de achitare invocă "art. 16 alin. (1) lit. b) C.p.p.". Iată ce spune articolul 16, alineatul 1, litera b din Codul de Procedură Penală: "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege". Pe scurt, faptele pentru care a fost trimisă în judecată Ana-Maria Pătru sunt reale.

Dar care sunt faptele? Denunțurile, declarațiile de martori, probele, documentele, înregistrările audio-video dovedesc că un bolid sport, un apartament și niște sute de mii de euro au ajuns în patrimoniul fostei șefe a AEP, prin diverși intermediari.

Șpagă constând într-un bolid

La un moment dat, chiar Ana Maria Pătru spune (așa cum se poate citi într-o stenogramă din dosar) că a primit un autoturism de la un om de afaceri, dar că nu i l-a cerut ea.

Una din șpăgi a constat într-un bolid de peste 70.000 de euro. Conform înregistrării aflate la dosar (în care pare că fosta șefă a AEP își construia alibiuri de parcă ar fi știut că discuția este înregistrată), Ana Maria Pătru susținea că se duce la DNA să spună adevărul: „Domn’e, eu asta ştiu. (Lui) Mihai i-a plăcut de mine, voia să aibă o relaţie cu mine, mi-a făcut cadou această ma(şină) (…) Uite că acum mi-am adus aminte.

Norocul că i-a făcut (transfer – n.r.) prin bancă. Noroc că i-a făcut şi aia (martora Andrei Elena, verişoara inculpatei – n.r.) a retras banii prin bancă. Da! O fi folos necuvenit, dar l-am pus eu să mi-o cumpere? M-a şi surprins. Şi mi-a adus-o prietenul lui, care vorba aia, deci nu...

Doi ani, trei ani s-a ţinut omul acesta după mine. Trei ani. Mi-a mâncat sufletul. Poate n-au fost banii lui, nu ştiu cine a fost. Dar nu l-am ajutat cu nimic“.

Citește și: Bolid de 73.000 de euro, șpagă sau favor amoros?

Mită transformată în vilă și apartament

Procurorii anticorupție de la Ploiești, Lucian Onea și Elena Răileanu, au acuzat-o pe Ana-Maria Pătru și că ar fi primit 600.000 euro, bani care ar fost folosiți de fosta șefă a Autorității Electorale Permanente pentru achiziționarea unei case în orașul Voluntari și a unui apartament în stațiunea Mamaia.

Conform DNA Ploiești, sumele ar fi fost folosite de Ana-Maria Pătru pentru achiziționarea unui teren de 1.000 mp în Voluntari, pentru care s-ar fi plătit 130.000 euro.

Terenul a fost cumpărat de Nicolița Simionescu, bunica Anei-Maria Pătru. Alți 80.000 de euro ar fi fost folosiți pentru achiziționarea unui apartament în Mamaia. Locuința a fost achitată prin transfer bancar de Maria Bercea, mama Anei Maria Pătru.

Alți 437.314 euro ar fi fost folosiți pentru dotarea și amenajarea celor două case. Toate aceste sume, spun procurorii anticorupție, depășeau veniturile întregii familii Pătru, care ar fi fost de doar 1,8 milioane lei, adică aproximativ 400.000 de euro. 

Citește și: Cum să transformi o geantă cu bani într-o vilă și un apartament

Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente a fost acuzată de procurorii DNA și că ar fi primit șpagă 210.000 euro pentru a-și cumpăra un apartament evaluat, de fapt, la numai 150.000 euro, în București. În schimbul banilor, Pătru trebuia să susțină derularea a trei contracte estimate la peste 10,5 milioane lei.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te