UPDATE Care sunt obiectivele șefului interimar al DNA

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 12.07.2018 - 16:48
FOTO: Inquam Photos - Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos - Octav Ganea

Anca Jurma, procurorul delegat ca șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a declarat, joi, la preluarea mandatului, că lupta împotriva corupției va continua și va încerca să mențină instituția independentă, relatează Mediafax.

SHARE

"DNA este atât o parte a sistemului judiciar românesc, cât şi o autoritate naţională anticorupţie, în sensul Convenţiei ONU împotriva corupţiei, prin urmare Direcţia are o răspundere majoră în îndeplinirea mandatului pe care legea i-l conferă, şi anume combaterea corupţiei la nivel înalt. În acest sens, DNA va trebui să rămână în continuare o instituţie puternică, independentă şi relevantă, atât timp cât România încă se confruntă cu fenomenul corupţiei. În ceea ce mă priveşte, mă voi strădui, pe cât îmi va sta în putinţă, să asigur un interimat echilibrat, să continuăm împreună cu colegii din DNA munca pe care această instituţie a început-o acum 15 ani. Acordăm o prioritate absolută respectării normelor procedurale, standardelor europene şi internaţionale şi drepturilor fundamentale ale cetăţeanului" , a declarat Anca Jurma, după ce şi-a preluat mandatul interimar la conducerea DNA, conform Mediafax

Și procurorul general al României, Augustin Lazăr, a subliniat, în cadrul ceremoniei de predare a mandatului noii șefe interimare a DNA, că prima prioritate a DNA şi a Parchetului General va fi continuarea luptei anticorupţie. Lazăr a adăugat că Anca Jurma este un procuror cu foarte mare experienţă şi este "exact persoana" de care este nevoie acum la DNA. De asemenea, procurorul general a afirmat că nu poate fi uitat faptul că motivele revocării lui Kovesi de la conducerea DNA generează îngrijorare printre magistraţi în legătură cu independenţa lor.

În încheiere, Lazăr i-a mulțumit Laurei Codruţa Kovesi pentru rezultatele DNA. 

FOTO: Inquam Photos - Octav Ganea

La declaraţiile de presă de după ceremonia  de predare a mandatului, care a avut loc joi la ora 11:00, nu a fost prezent şi fostul procuror-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Anca Jurma a fost delegată de către procurorul general al României, Augustin Lazăr, să conducă interimar DNA, pentru o perioadă de șase luni, după ce preşedintele Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia instituţiei. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te