Cealalată persoană cercetată în dosar, Elena Matache, a fost, de asemenea, arestată preventiv de magistraţii Curţii Supreme, după ce prima instanţă o plasase în arest la domiciliu.
ÎCCJ a decis, joi, să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de Niculae Bădălău împotriva încheierii din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală.
Citește și: Din ce în ce mai multe întreprinderi mici și mijloci se închid din cauza atacurilor cibernetice
De asemenea, magistraţii au mai decis să admită propunerea de arestare preventivă formulată de DNA cu privire la Elena Matache, cealaltă persoană cercetată în acest dosar.
Decizia ÎCCJ este definitivă.
Citește și: Rareș Bogdan: „Bulgaria a votat mizerabil”. Vecinii noștri au refuzat decuplarea de România
Niculae Bădălău a fost arestat pentru 30 de zile, pe data de 28 noiembrie, de Curtea de Apel Bucureşti, iar decizia instanţei nu era definitivă. Cealaltă persoană cercetată în acest dosar, Elena Matache, a fost plasată în arest la domiliciu.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, a anunţat, în 27 noiembrie, DNA.
”În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menţionată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, au susţinut procurorii, în ordonanţă.
Conform sursei citate, în acelaşi context, după ce, în 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea a 7% din valoarea contractului menţionat (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.
În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte.
Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, luni, în plenul reunit, pentru revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit.
Hotărârea de revocare a fost adoptată cu 308 de voturi ”pentru” şi o singură abţinere, scrie News.ro.