Să pui pe capul oamenilor propria ta neputință, încărcându-i cu încă o taxă, cu încă un bir, este cea mai explicită dovadă de neprofesionalism a unei guvernări.
Anul trecut a fost modificat, a mia oară, Codul Fiscal, pe principiul că mai bine să crească taxele, că oricum se fură.
Desigur, fără niciun studiu de impact.
Primul efect a fost că peste o sută de mii de contracte part-time au fost reziliate. Și asta a fost doar la vedere.
Chiar dacă semnele nu erau deloc bune, bugetul pentru anul 2023 s-a bazat pe ce visau guvernanții că va încasa statul român ca urmare a noilor prevederi ale Codului Fiscal pe care le gândiseră adânc tocmai în acest sens.
Când colo, ce să vezi? Calculelele, cum zice Mălăele în celebrul monolog, de acasă nu erau deloc, dar deloc, la fel ca alea din târg.
În primul trimestru avem cel mai mare decalaj între prognoza guvernanților și execuția bugetară din ultimii 10 ani, cu excepția anului 2020, când totul a fost dat peste cap din cauza pandemiei de COVID-19.
Aceasta e dovada că majorarea haotică de taxe și impozite de anul trecut, produsă și promovată de PSD-PNL, a fost o prostie.
Dar, în loc să recunoască asta, guvernanții vorbesc tot despre alte noi biruri.
Peste austeritatea bugetară s-a trecut ușor, cu o ordonanță care nu schimbă prea multe, în schimb și enervează unele categorii de salariați.
În loc să reglementeze cheltuielile din zona publică, existând acum șansa unei modernizări a aparatului de stat, se vorbește despre ce credeți?
Exact, despre o supraimpozitare a celor cu venituri mari din zona bugetară. Ori acest lucru, chiar dacă ar fi justificat, nu este legal, conform principiului european al nediscriminării.
Nu ai cum să mărești impozitele și taxele doar unei anumite categorii de salariați, bugetari, în cazul de față. Pentru că mâine poate îi vine vreunui specialist din Guvern ideea să-i impoziteze mai mult pe cei care lucrează dimineața, sau pe cei care poartă barbă. În mod evident, regulile trebuie să fie la fel pentru toți salariații, indiferent de locul lor de muncă.
Pe de altă parte, este adevărat că salariile unor bugetari sunt de-a dreptul nesimțite și complet nejustificate. Directori la instituții-monopol de stat câștigă circa 40.000 de lei pe lună, plus prime și alte avantaje.
O altă zonă în care dispar anual miliarde de la bugetul de stat este cea a consiliilor de administrație de la societățile de stat.
Există multe personaje care fac parte din mai multe astfel de consilii și primesc o grămadă de bani.
Dau aici un singur exemplu dintr-o primărie de sector în care un personaj, de care n-a auzit nimeni, face parte din toate consiliile de administrație ale societăților aceleiași primării.
Acest „amărât“ a obținut, anul trecut, 265.000 de lei doar din consiliile de administrație. În plus, a mai luat 75.000 de lei, reprezentând salariile lui ca angajat al primăriei respective.
Este doar un exemplu minor, aș zice, pentru că în consiliile de administrație ale societăților de stat se învârte o clientelă de partid care câștigă mult mai mult.
N-ar fi mai cinstit ca atunci când ești angajat al unei instituții de stat să faci parte din ce consilii de administrație vrei tu, dar să rămâi doar cu salariul?
De ce n-ar putea fi reglementată această zonă astfel încât participarea la aceste consilii, care este absolut simbolică, să fie contra unei sume de 1.000 de lei pe lună sau chiar gratuit dacă mai ești și salariat al instituției mamă?
Să nu uit de celebrul Institut al Levantului, creat în mod special pentru a-i justifica retribuția celui mai slab președinte al României, Emil Constantinescu.
Dacă această instituție s-ar desființa azi, nu și-ar da seama nici Emil Constantinescu. S-ar prinde abia după o lună, când ar
constata ca nu i-a mai intrat salariul.
Însă, până atunci, profesioniștii de la guvernare vor încerca să umple orice gaură mai mare cu o aspră impozitare.
