Actul normativ are ca obiect de reglementare abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2022, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2022.
Potrivit prevederilor art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, abilitarea Guvernului se face doar pentru domenii care nu fac obiectul legilor organice.
În situaţia menţionării generice a domeniilor în care se vor emite ordonanţe, fiecare caz în parte va trebui analizat cu ocazia elaborării proiectului de ordonanţă a Guvernului, astfel încât reglementările emise să nu cuprindă dispoziţii care ar fi de nivelul legilor organice.
Deoarece prin proiect se prevăd şi intervenţii asupra unor legi adoptate la nivel organic, precum şi asupra unor ordonanţe de urgenţă aprobate prin legi organice, este necesar ca schimbările dorite să se refere doar la dispoziţii cu caracter ordinar din cadrul respectivelor acte normative, pentru a se respecta deciziile Curţii Constituţionale în materie, relatează news.ro.
Proiectul de lege stabileşte următoarele domenii de reglementare pentru care se solicită abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, şi anume: finanţe şi economie, dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, afaceri interne, sănătate, transporturi şi infrastructură, cercetare şi digitalizare, cultură, turism, mediu, familie, tineret şi egalitate de şanse, precum și reglementări legislative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din Planul National de Redresare si Rezilienţă și prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.