Femeia ucisă de câini în sectorul 6 mai fusese atacată de animale în aceeaşi zonă şi anul trecut

DE Bianca Iosef | Actualizat: 21.01.2023 - 13:18
Câine- Foto: PEXELS PHOTOS
Câine- Foto: PEXELS PHOTOS

Poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă printr-un apel la 112, de faptul că o femeie care alerga în zona Lacului Morii, din Sectorul 6, ar fi fost muşcată de câini, a transmis Poliţia Capitalei.

SHARE

Femeia, care are 43 de ani, ar fi fost atacată în aceeaşi zonă şi anul trecut, moment în care Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a anunţat că a ridicat mai mulţi câini, precizând însă că existau şi animale aflate pe proprietăţi private, dar neîmprejmuite corespunzător.

Nu este prima victimă a câinilor în Capitală

Nu este pentru prima oară când un astfel de incident se întâmplă în Capitală. Un băiețel de doar 4 ani a fost sfâșâiat de câini în Parcul Tei din sectorul 2 al Capitalei.

Mai multe filmări de pe camerele de supraveghere din Parcul Tei din ziua în care Ionuţ Anghel (4 ani) a murit  au fost făcute la 17 zile după nenorocire, de Primăria Sectorului 2. Patru camere instalate în parc îi arată pe cei doi fraţi, Ionuţ (4 ani) şi Andrei (6 ani), cum se jucau pe alei, cu puţin timp înainte ca micuţii să ajungă pe terenul părăsit de lângă Parcul Tei.

Se întâmpla în dimineaţa zilei de 2 septembrie 2013. Din filmări, se distinge că bunica, Aurica Anghel, i-a lăsat pe cei doi copii mai mult timp nesupravegheaţi, dar şi că un bărbat a intervenit pentru a-l ajuta pe fratele mai mare, care a venit cel mai probabil să ceară ajutor. Bărbatul ajunge de mână cu Andrei la unul dintre paznici.

Citește și: O persoană ieșită la alergat a murit după ce a fost mușcată de câini în sectorul 6 din București

Andrei apare pe filmare alergând pe o alee, în apropierea fântânii arteziene din Parcul Tei. După aproximativ 20 de secunde, apare în raza vizuală a camerei de supraveghere şi Ionuţ, care rămăsese în urmă, amândoi copiii fiind nesupravegheaţi.

Citește și: Predoiu: DNA a făcut şi în ultimii ani eforturi de a-şi îndeplini atribuţiile stabilite de lege

Pentru că nu îl mai vede pe Andrei, Ionuţ se opreşte derutat în dreptul fântânii, la intersecţia a două alei. În cele din urmă, copilul îşi reia alergarea, probabil strigat de fratele său mai mare. În tot acest timp, bunica nu este nicăieri.

Camerele de la intrarea principal în parc arată cum Andrei intră însoţit de un bărbat care îl ţinea de mână.  Andrei şi bărbatul care-l însoţea ajung în zona fântânii, unde se afla un paznic. După câteva secunde, cei trei se îndreaptă spre locul unde ar fi stat bunica celor doi copii.

Potrivit anchetatorilor, trupul mutilat al lui Ionuţ a fost găsit după ora 11.30, pe un teren privat din apropierea Parcului Tei.

Imediat după tragedie, bunica lui Ionuţ, Aurica Anghel, le-a declarat poliţiştilor că a ieşit cu cei doi nepoţi în Parcul Tei, aflat lângă locuinţa ei, şi s-a aşezat pe o bancă, lăsându-i pe cei mici să se joace în voie prin apropiere. Atunci, femeia a precizat că era pentru prima oară când venea cu copiii în acest parc. Aceasta a susţinut că, în jurul orei 12.00, şi-a dat seama că nepoţii ei au dispărut şi a avut, iniţial, intenţia să îi caute, dar a renunţat, gândindu-se că se vor întoarce singuri.

După aproximativ 20 de minute, Andrei, fratele mai mare al lui Ionuţ, s-a întors şi a anunţat-o că fratele său mai mic a fost prins de nişte câini. Femeia a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a plecat la locul indicat de copil, potrivit Adevărul.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te