În cadrul apelului pentru start-up-uri, deschis pe perioada lunii septembrie, au fost transmise peste 70 de aplicaţii din nouă ţări (Bulgaria, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Olanda, India, România şi Rusia).
Proiectele selectate sunt: EVAAI (Estonia), Emoface (Franţa), Lienda (Rusia), WIYO (Olanda), Crowdlens (România), Zoom Report (România), Webcube (România), Meanyng.ai (România), RepsMate (România) şi Factide (România).
"În următoarele două luni, cele zece startupuri vor participa la sesiuni de mentorat facilitate de peste 30 de profesionişti mondiali de top, cu expertiză care acoperă zece segmente de AI, inclusiv strategie şi dezvoltare de AI, investiţii în AI, aspecte esenţiale juridice sau de marketing.
Echipelor participante li se va oferi, de asemenea, posibilitatea de a participa la discuţii cu experţi internaţionali cu privire la cele mai presante probleme curente, cum ar fi etică în AI şi controverse tehnlogice.
Programul se va desfăşura în întregime online, iar o parte din sesiunile cu invitaţi special vor fi transmise live pe pagina de Facebook Bucharest.AI. Cinci din cele zece startup-uri vor fi invitate să participe la sesiunea de pitch-uri din cadrul DevFest 2020 din data de 17 octombrie", au anunțat organizatorii.
Sesiunea de prezentări finale va avea loc pe 8 decembrie 2020, iar cele mai bune idei vor concura pentru accesarea unei finanţări de tip pre-seed de până la 50.000 de euro, de la GapMinder, şi unul din cele trei locuri din programul de accelerare Techcelerator, ediţia de primăvară 2021.
#BeAI este organizat de Bucharest.ai, prima şi cea mai mare comunitate de AI din România.
Lansată în anul 2017, Bucureşti.AI este prima comunitate din România dedicată dezvoltării ecosistemului de inteligenţă artificială (AI) de pe piaţa locală. Bucharest.AI este membră a comunităţilor globale de AI şi are, ]n prezent, peste 2.300 de membri.