După cele zece sezoane ale emisiunii „Chefi la cuțite” și participarea la show-ul TV „America Express”, Cătălin Scărlătescu și, bineînțeles, ceilalți doi chefi, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, nu mai au nevoie de nicio prezentare.
Oricui i-ar face plăcere să le deguste preparatele. Iar în cazul lui Chef Scărlătescu acest lucru este posibil chiar la masa de Paște de acasă, dacă acasă înseamnă zona București - Ilfov. Și-a făcut o platformă online „gourmet”, prin intermediul căreia puteți comanda cu livrare la domiciliu din câteva click-uri. Doar cardul trebuie să-l aveți destul de plin.
Citește și: VIDEO Infractorul „Chef” Liviu Dragnea, face orez cu legume, minciuni și propagandă anti-supermarket
Cât costă să pui pe masa de Paște de acasă preparate semnate Chef Scărlătescu
„Preparate artizanale by Chef Cătălin Scărlătescu
Bucură-te de gustul preparatelor tale preferate gătite artizal și livrate la ușa ta!
Cu ingrediente naturale de proveniență locala și gătite cu drag de bucătarii noștri, preparatele artizanale sunt pline de gust și reprezintă o variantă extrem de sănătoasă pentru un meniu echilibrat. Planifică meniul întregii familii și bucură-te de mai mult timp împreună cu ai tăi. Alege-ți ziua de livrare, noi gătim special pentru tine și îți aducem comanda la ușa ta”, ești îndemnat pe site.
Citește și: VIDEO Rețetă de pască à la Chef Bontea și rețetă de cozonac à la Chef Scărlătescu
Am urmat și noi îndemnul și ne-am imaginat un meniu pentru circa 6 persoane pentru masa de Paște punând în coșul de cumpărături de pe site câteva dintre preparatele propuse de Chef Scărlătescu special pentru această ocazie.
Masa de Paște de acasă by Chef Scărlătescu pentru 6 persoane
- 13 sarmale – 70 lei
- Cozonac 900 g – 96 lei
- Pască 600 g – 73 lei
- Friptură de miel 1 kg – 189 lei
- Ciorbă de miel 2,4 kg – 117 lei
- Friptură de curcan 700 g – 90 lei
- Drob de pui 1 kg – 147 lei
- Salată de vinete 600 g - 80 lei
- Salată cu smochine 700 g - 128 lei
- Salată cu creveți 700 g - 122 lei
Totalul ne-a impresionat: 1.112 lei. Și atenție, la meniul imaginat mai trebuie adăugate cel puțin ouă roșii și băuturi, alcoolice și nealcoolice, care mai costă măcar încă vreo 200 lei.