„Efectul de ușă” este destul de frecvent, iar mulți oameni îl experimentează aproape zilnic. El survine atunci când uităm motivul pentru care am intrat într-o cameră, deși, cu doar câteva secunde înainte știam exact ce căutăm în acea încăpere.
Ce este „efectul de ușă”? De ce uităm motivul pentru care ne-am dus dintr-o cameră în alta?
Ați uitat vreodată ce făceați în timp ce vă mutați dintr-o cameră în alta? Poate vă aflați într-o cameră și vă amintiți că trebuie să faceți ceva sau să aduceți un obiect din altă cameră.
Cu toate acestea, în momentul în care ajungeți în cealaltă cameră, gândul a dispărut complet și nu vă mai amintiți deloc de ce vă aflați acolo.
Sau poate că aveți de gând să cumpărați ceva, dar în momentul în care intrați în magazin uitați ce anume doreați.
Citește și: Băutura făcută în casă cu beneficii incredibile pentru creier. Cum o prepari din două ingrediente
Ați putea pune acest lucru pe seama unui lapsus de moment, a unei scăderi a memoriei sau a oboselii. Cu toate acestea, vinovatul poate fi chiar acolo - ușa însăși.
Aceste exemple sunt legate de ceea ce se numește „efectul ușii” sau „efectul de actualizare a locației”, care presupune că avem tendința de a uita elemente de importanță recentă dacă trecem o graniță.
Ideea a primit multă atenție din partea oamenilor de știință de-a lungul anilor, care au conceput câteva modalități destul de imaginative de a o testa.
„Efectul de ușă” ne face să uităm motivul pentru care intrăm într-o încăpere - Foto: Pexels/Vlad Deep (cu rol ilustrativ)
Într-un studiu din 2011, o echipă de cercetători de la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA, a examinat „efectul de ușă” punând participanții să transporte obiecte fie prin medii virtuale, fie prin medii reale, scrie IFL Science.
Rezultatele au arătat că participanții erau mai predispuși să uite informații după ce treceau de o ușă, comparativ cu simpla traversare a unei încăperi, chiar dacă se gândiseră la informațiile respective cu câteva momente înainte.
Ei au susținut că acest lucru demonstrează modul în care creierul nostru segmentează experiențele în evenimente distincte, ceea ce este denumit modelul „event horizon” - adică al „orizontului de evenimente”.
„Efectul de ușă” e în conexiune cu „limita de eveniment”
Acesta este util pentru organizarea amintirilor, dar poate duce la uitarea pe termen scurt. În esență, creierul stochează amintirile în biți sau episoade, mai degrabă decât ca evenimente continue.
Trecerea unei limite declanșează actualizarea de către creierul nostru a modelului de eveniment al spațiului respectiv, ceea ce poate duce la pierderea de informații pentru obiectele asociate cu evenimente anterioare.
Citește și: Secretele celor care trăiesc 100 de ani în „Zonele Albastre”. 4 obiceiuri care duc la o viață lungă
„Intrarea sau ieșirea printr-o ușă servește ca o „limită de eveniment” în minte, care separă episoadele de activitate și le arhivează”, a explicat, la acea vreme, într-o declarație, coautorul studiului, profesorul de psihologie Gabriel Radvansky.
„Reamintirea deciziei sau a activității care a fost făcută într-o cameră diferită este dificilă, deoarece a fost compartimentată”.
Practic, dorința de a merge să luați ceva din bucătărie este asociată cu un eveniment din camera de zi, dar legătura cu acesta este întreruptă odată ce ajungeți în bucătărie.
Într-un alt studiu publicat în 2014, cercetătorii au descoperit că „efectul ușii” nici măcar nu are nevoie de o ușă reală. Simpla imaginație a trecerii printr-o ușă este suficientă pentru a produce efectul.
Acest lucru, susțin autorii, sugerează că modelul „event horizon” funcționează chiar și pentru spațiile imaginate și că efectul de actualizare a locației nu se bazează neapărat pe informații provenite din percepții fizice, ci îl putem declanșa, pur și simplu, cu mintea noastră.
Cu toate acestea, cercetări mai recente au problematizat acest model. Se susține că, deși „efectul de ușă” este real, acesta nu apare întotdeauna în mod consecvent în toate contextele și nici pentru fiecare individ.
Un studiu din 2021 a implicat participanți care purtau căști de realitate virtuală și se deplasau prin diferite camere într-un mediu virtual.
Participanții au fost însărcinați să memoreze obiecte de pe mesele din fiecare cameră și apoi să se deplaseze la o altă masă.
Uneori, însă, o masă era situată într-o altă cameră, la care participanții aveau acces prin intermediul unor uși glisante virtuale automate. În acest prim experiment, ușile nu au avut de fapt niciun efect asupra memorării.
Apoi, într-un al doilea experiment, participanții trebuiau să îndeplinească această sarcină de memorare în timp ce efectuau simultan o sarcină de numărare. Testul a fost pentru a vedea dacă presiunea crescută a avut un impact asupra memoriei lor.
În această a doua experiență, „efectul de ușă” a apărut mai des. În esență, sarcina de numărare a supraîncărcat memoria oamenilor, ceea ce i-a făcut mai predispuși la efectul ușii.
Autorii susțin, de asemenea, că, deoarece camerele virtuale erau în esență identice, nu este vorba atât de trecerea prin uși care cauzează probleme de memorie, ci mai degrabă de schimbări de context.
Dacă adăugați la aceasta și presiunea unei minți supraîncărcate, veți avea un risc mai mare de a uita pe termen scurt.
