În vara lui ’38, în familia Jorj se năștea Voicu, al doilea fiu, cel care avea să devină un actor important și pe care mama Eugenia avea să-l alinte la toate vârstele ”Voicuțu”. De la Cluj, Voicu păstrase amintirea mamei și a rudelor, dar și accentul ardelenesc.
Sursa Foto: Facebook, Studiourile Buftea
O copilărie fără tată
„Radu și Voicu (8 ani, respectiv 6 ani) au rămas orfani de tată în 1944. După această nenorocire, Jeni (Eugenia) și-a crescut singură băieții, terminând amândoi studii superioare, Voicu teatrul, iar Radu politehnica. Mama lor a fost o femeie de excepție!”, povestește Maria Jorj care era cumnata actorului.
Citește și: Actorul român care așteaptă să moară. „Am rămas ultimul în generația mea. Va veni și rândul meu”
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucureşti în 1961, la clasa profesorului Ion Finteşteanu și a studiat la Paris pantomima cu Jacques Leqoc.
Și-a început activitatea tot în 1961, la Teatrul Regional București. Din 1962 a jucat la Teatrul de Stat din Turda, apoi la Teatrul Barbu Delavrancea din București şi la Teatrul Giuleşti din capitală (actualul Teatru Odeon).
Citește și: Povestea lui Sergiu Malagamba, arestat pentru că era prea elegant. A lansat moda ce îi poartă numele
Prin ’65–’66, în urma unor neînțelegeri cu directoarea Victorița Dinu, care, se pare că impusese un fel de dictatură, imposibil de suportat, Jorj Voicu își dă demisia din teatrul unde debutase. Ca urmare, vreo doi ani nu a avut slujbă, perioadă în care a trăit și rele, dar și bune.
Dat afară de comuniști
Jorj Voicu este angajat în 1968 la Teatrul Giulești în timpul directoratului doamnei Elena Deleanu. În acest teatru avea să rămână până la sfârșitul existenței.
Pe marele ecran, a debutat în 1966, cu filmul Zodia Fecioarei, apoi a interpretat rolul Mefisto în Faust XX. Au urmat: Un film cu o fată fermecătoare, De trei ori Bucureşti, B.D. în alertă, Păcală, Comedie fantastică, De ce trag clopotele, Mitică?, Dueliștii și Rămășagul.
„Comportamentul lui era ca şi cum ar fi pe scenă în permanenţă. Ca şi cum avea un rol în viaţa de zi cu zi. Tot timpul se ţinea dintr-o glumă în alta”. Aşa îl descrie fiul său Mircea Jorj.
Urmărit de securitate
Jorj Voicu a fost, în ultima parte a vieții, urmărit de câteva zeci de informatori. Și-a dat seama că a fost turnat până și de unii prieteni din anturajul său.
Dosarul nr. 2211 - JAK, Miliția București, 1978
“Sursa «Jana» a semnalat în ziua de 28 noiembrie 1978 că Jorj Voicu împreună cu George Bănică și Celea Șerban au comentat de pe poziții negative, atitudinea politică a partidului și statului nostru în legătură cu Consfătuirea Consiliului Politic Consultativ din luna noiembrie 1978.
Cele mai multe rapoarte informative arată că Voicu Jorj critica adesea și chiar în mod public sistemul comunist. “În diverse împrejurări face comentarii la adresa unor legi și hotărâri de partid […] colportează știri emise pe radio «Europa Liberă»”, se arată într-o notă a sursei Jana.
Aceeași sursă spune că locuința lui Jorj Voicu era des vizitată de poeta Nina Cassian – “invitat de onoare” și actorii George Bănică, Celea Șerban, Visan Adrian și actrița Teodora Fugaru (soția lui Cornel Fugaru). “Mai mulți actori din anturajul lui Jorj Voicu, în urma vizitei șefului statului la Moscova, au făcut comentarii tendențioase la adresa poziției adoptate cu această ocazie. În teatru Jorj Voicu trece drept unul dintre actorii care vorbesc mult, comentează orice apare în materie de politica”, spune această sursa.
Forțat să își pună cenușă în cap
Ofiterii de securitate care au analizat dosarul lui Voicu au ajuns la concluzia la începutul anului ’79 că actorul ar putea pune în pericol securitatea statului. Astfel, aceștia au luat decizia de a-l determina pe actor să renunțe la atitudinea sa împotriva regimului. Lucru care s-a și întâmplat în 30 ianuarie 1979.
“În baza aprobării Conducerii Unității, la data de 30.01.1979 s-a trecut la avertizarea susnumitului care a fost realizata de col. Matei Vasile și lt. Albu Sturza. La începutul discuțiilor, Jorj Voicu nu a vrut să recunoască faptul că în anumite împrejurări, față de anumite persoane, a făcut afirmații tendențioase la adresa regimului social-politic din țara noastră și politicii partidului și statului nostru. I s-a arătat că rolul discuției este de a se lămuri anumite aspecte legate de atitudinea avută de sus-numitul cu diverse ocazii spre a-l ajuta ca pe viitor să nu mai repete sau să se lase antrenat de alții în astfel de discuții, iar în a doua parte a discuțiilor, acesta a recunoscut că uneori, mănat de necazurile personale, a făcut afirmații de aceasta natură”, se arată în raportul privind “modul cum a decurs avertizarea numitului Jorj Voicu-Gheorghe, actor la teatrul Giulești”.
Dosarul nr. 3638 - JIPA, Miliția București, 1983
Imediat după începerea anilor ’80, Jorj Voicu a început din ce în ce mai mult să facă demersuri pentru a pleca din tara. De altfel, din cauza stării de trai din ce în ce mai grea, Voicu Jorj a început să reafirme în public opiniile sale cu privire la conducerea țarii. Într-o notă din 29. aprilie 1983, se propune redeschiderea unui dosar de urmărire informativă privindu-l pe Jorj Voicu, sub numele de cod “Jipa”.
Informatorul Nic spune că marele actor clujean a fost surprins chiar în timp ce adresa cuvinte injurioase la adresa lui Nicolae Ceaușescu, în timp ce se pregătea alături de actorul Nicu Constantin pentru emisiunea de schițe umoristice pentru emisiunea Album Duminical.
Mai multe detalii AICI
Ultima suflare
Jorj Voicu a murit în 1991, pe 12 ianuarie, în urma unui stop cardiac, la doar 52 de ani, în singuratate, fiind descoperit la câteva zile dupa deces, în apartamentul sau din București. Nu a reușit să se bucure de libertatea după care a tânjit atât și pe care a apărat-o, am putea spune, cu prețul vieții.
Jorj Voicu în teatru și film
A jucat la Teatrul Municipal din Turda, la teatrele Barbu Delavrancea, Tandatica şi Odeon din capitală. Printre spectacolele în care a fost distribuit: „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, „Visul unei nopţi de vară”, „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, „Școala nevestelor” de Moliere, „Noaptea la Drumul Mare” de Renato Lelli, comedia „Un nasture sau absolutul” de Radu Cosasu, „Woyzeck” de Georg Büchner, „Șapte inși într-o căruță” de Paul Anghel, „Escu” de Tudor Muşatescu, „Războiul” de Goldoni, Vlacea, regele nebun, Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini şi altele.
Pe marele ecran, a debutat în 1966, cu filmul Zodia Fecioarei, apoi a jucat în Faust XX (1966), în rolul lui Mefisto, Un film cu o fată fermecătoare (1967), De trei ori Bucureşti (1967), B.D. în alertă (1971), Păcală (1974), Comedie fantastică (1975), scurt metrajul pentru televiziune Un text cu bucluc (1976), Ediţie specială (1978), Întoarcerea la dragostea dintâi, De ce trag clopotele, Mitica? (1981), Melodii la Costineşti (1982), Concurs (1982), Dueliştii (1984) la televiziune, Rămăşagul (1984), Galax, omul păpuşă (1984), Amadeus , la Tv (1984), Maria şi Mirabella în Tranzistoria (1989)-voce, Escu (1990).
La Teatrul Radiofonic a jucat în „Capul de răţoi” de George Ciprian, „Apostolii” de Liviu Rebreanu, „Jocul Sfântului Nicolae”, „Zadarnicele necazuri de iubire” de W. Shakespeare, „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, „Pasărea albastră” de Maurice Maeterlinck, etc.
