Primăria Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că pe data de 1 Decembrie, începând cu ora 9.00, la Monumentul ”Victoriei” din Parcul Arheologic, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă.
“De la ora 11.00, peste 450 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală Poliţia Locală, la care se alătură militari străini şi un grup de cercetaşi, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice vor participa la Parada Militară organizată pe bulevardul Tomis. De asemenea, vor evolua şi 6 aeronave”, se arată în comunicat.
Citește și: VIDEO Klaus Iohannis: Depozitele noastre de gaz sunt pline. Ne asigurăm 70% din energia electrică
Primăria Constanţa a mai anunţat că va oferi celor prezenţi la parada militară steguleţe tricolore şi baloane, iar apoi va avea loc un spectacol de artificii de zi, cerul oraşului urmând să fie colorat în roşu, galben şi albastru, relatează News.ro.
Citește și: Produsele de tutun încălzit cu arome, interzise de Uniunea Europeană. De când intră legea în vigoare