Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,79 %
Marcel Ciolacu 19,32 %
99,37 %
Elena Lasconi 19,02 %
George Simion 13,90 %
Click aici pentru rezultate complete

Vacanță în Grecia? De marți, 14 iulie, trebuie să prezentați la vamă un test COVID-19 negativ

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 11.07.2020 - 08:39

Începând din 14 iulie, ora 06,00, toţi cetăţenii străini care intră în Grecia, pe cale rutieră, prin punctul de trecere a frontierei Kulata - Promachonas, sunt obligaţi să prezinte un test molecular cu rezultat negativ de SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înainte.

SHARE

Obligativitatea completării formularului de localizare a pasagerilor (PLF/Passenger Locator Form) rămâne în vigoare, iar acesta trebuie completat cu minimum 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă.

 

Decizia autorităților elene survine descoperirii a numeroase cazuri de COVID-19 în rândul turiştilor străini veniţi în Grecia prin punctul de trecere de la Kulata-Promachonas.

Premierul Ludovic Orban a declarat că sâmbătă, în cadrul conferinţei cu prefecţii şi cu structurile implicate în lupta anti-COVID, va transmite un semnal ca toate centrele acreditate să facă teste COVID pentru cei care au sejururi planificate în Grecia.

Întrebat vineri, într-o conferinţă de presă la Prefectura Tulcea, dacă cei care vor pleca marţi, 14 iulie, mai au timp să facă acest test în condiţiile în care centrele acreditate nu lucrează în weekend, Orban a spus: "Mâine dimineaţă, la ora 9,00, am convocat o conferinţă cu toţi prefecţii şi cu toate structurile implicate în lupta anti-COVID şi la această videoconferinţă va fi prezent şi domnul ministru Tătaru şi împreună vom transmite un semnal ca toate centrele care sunt acreditate, şi este vorba de peste 120 de centre acreditate să facă aceste analize, să efectueze aceste analize pentru cei care au sejururi planificate în Grecia".

Cu referire la informaţiile menţionate în mass-media privind confirmarea unor noi cazuri de infectare cu COVID-19 printre turiştii străini aflaţi în Republica Elenă, MAE precizează că autorităţile elene au confirmat public 29 de cazuri noi de infectare în rândul cetăţenilor care au venit din România şi Bulgaria, fără a preciza, până la acest moment, numărul de cazuri în funcţie de cetăţenie.

Totodată, cu privire la cazul cetăţeanului român testat pozitiv la noul coronavirus, în insula Thassos, MAE arată că, la solicitarea Consulatului General al României la Salonic, autorităţile elene au retestat persoana în cauză, rezultatul celui de-al doilea test fiind negativ. Cetăţeanul român urmează să revină în România în cel mai scurt timp. În acest sens, oficiul consular a întreprins demersurile necesare pentru notificarea autorităţilor elene cu privire la această situaţie.

Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere al frontierei Kulata - Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomeraţii în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te