Reporterul Mediafax i-a spus lui Ion Iliescu, acuzat de infracțiuni împotriva umanității în dosarul „Revoluției”, că și-a „asumat răspunderea într-un moment extrem de greu”, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, dar și după, când a preluat puterea, în momente în care „lucrurile erau neclare, nu știați ce se va întâmpla, riscați foarte mult, v-ați riscat viața, de ce ați făcut-o?”
Ion Iliescu a răspuns că „am simțit că particip la ceva și că este o acțiune spontană a unor oameni care voiau să se elibereze. Era atmosfera aceasta de oprimare, de lipsă de posibilitate de a-ți exprima gândurile, opiniile”.
Despre sinuciderea, în 22 decembrie 1989, a generalului Vasile Milea, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române și fost ministru al Apărării, Ion Iliescu spune că „a insuflat o notă, așa, de solidaritate umană și de solidaritate a celor care își asumau riscuri. A fost un moment important pentru evoluția gândirii noastre”.
Reporterul Mediafax l-a mai întrebat pe Ion Iliescu și când și-a dat seama „ce povară” și-a asumat, în acele momente de la Revoluție, răspunsul fostului președinte fiind că „e un moment specific unei asemenea trăiri, când dispare sentimentul de temere. Tocmai înfruntând ceva, ființa umană se mobilizează și capătă valențe nebănuite în condiții normale.”
Despre „teroriștii” de la Revoluție, Ion Iliescu spune că aceștia erau „oameni atrași trup și suflet de Ceaușescu. Erau structuri ca atare, create pentru apărarea lui Ceaușescu și oameni atrași trup și suflet de Ceaușescu și de ce reprezenta el. Ăștia s-au implicat imediat. Era un grup legat nemijlocit de Ceaușescu și care erau responsabili până la moartea de viața lui Ceaușescu și ăștia s-au menținut pe pozițiile lor li asta a și creat elemente de ciocniri, în prima fază”.
Despre cine a tras din 22 decembrie 1989, după capturarea soților Ceaușescu, Ion Iliescu spune, pentru Mediafax, că „era clar că erau susținătorii lui Ceaușescu, cei din aparatul de reprimare creat de Ceaușescu pentru așa ceva. Dar asta ne-a dat forță. (...) Asta reflecta situația în care ne aflam, lipsa totală de organizare pentru procesul la care asistam. Pentru procesul în care intrase viața în general, viața politică din societatea noastră, am putut constata faptul ca atare, dar în ultimî instanță faptul că, până la urmă, indiferent de unde erau, ce erau, că erau suspiciuni că erau străini, că veniseră niște arabi care fuseseră implicați... Nu s-a putut nici asta dovedi, că acia au acționat”. Ion Iliescu mai vorbește că, imediat după Revoluție, cea mai mare primejdie pentru țară era „pericolul de anarhie, iar asta și era în mintea unora de atunci”.
Despre procesul și execuția cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu, Ion Iliescu a spus că „e adevărat, din punct de vedere rațional, ar fi fost bine să avem o situație normală, să se constituie un tribunal, în condiții firești, care să judece în liniște și cu o anumită distanță. Numai că situația era dramatică în țară. Nu aveam timp de așa ceva. De aceea a fost acțiunea rapidă și organizarea judecății lui Ceaușescu, în condițiile de atunci, unde erau ei (la Târgoviște – n.r.).
A fost o necesitate pentru a curma pierderile de vieți omeneștei, s-a și văzut că după proces și execuție au încetat toate confrutările militare. Decizia a fost corectă. Și era unica soluție pentru a ieșit din această dramă și tragedie pentru toți. Nu am avut rezerve. Rezervele țineau doar de condițiile de improvizație în care acționam. Asta e altceva, dar în același timp ni s-a impus această situație și s-a dovedit, până la urmă, calea de ieșire dintr-o situație dramatică în care era țara. Dovada că, imediat după proces, au încetat orice fel de confruntări și am putut să ne organizăm altfel”.
Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost trimiși în judecată, în acest an, în dosarul „Revoluției”, fiind acuzați de infracțiuni împotriva umanității.La Revoluție au murit 1.166 de oameni și alți peste 3.000 de răniți.
Citește dosarul integral realizat de Newsweek România despre 30 de ani de la Revoluția Română
VIDEO Ultima încercare a lui Ceaușescu de a-și adormi poporul„
Dosarul Revoluției, o epopee de 30 de ani
Cum s-au omorât românii între ei la Revoluție, din ordinul CFSN și al MApN
„Odioasa dictatură s-a prăbușit!“
Harta victimelor de la Revoluție: 22-27 decembrie 1989
Patapievici: Revoluția de centru. Reflecții asupra Revoluției Române și a revoluțiilor din 1989
Oliver Jens Schmitt: România are nevoie de o cultură a memoriei anului 1989
Victor Rebengiuc: „Când comuniștii l-au gonit pe Rege, fost un moment îngrozitor pentru mine“
Stanomir: „Între România pe care Regele o părăsește și cea în care revine nu mai e nicio legătură“
Radu Paraschivescu: Ce nu avem voie să uităm
VIDEO Petre Roman: „Nu am absolut nimic să-mi reproșez în privința Revoluției. Nici a Mineriadei“
Tismăneanu: Românii tânjesc după un nou început, la 30 de ani de la Revoluția lor sângeroasă
30 Years after Their Bloody Revolution, Romanians Yearn for a New Beginning
Dragoș Paul Aligică: Are sens o identitate românească în lumea asta globalizată?
Mircea Mihăieș: Privind înapoi cu speranță
Igor Cașu: Am îndrăgit România din 21 decembrie 1989
Radu Vancu: Pesedismul n-a fost un comunism, dar a avut aceeași vocație a minciunii endemice
Adrian Cioflâncă: Hibridarea revoluționară
Cristian Diaconescu: Românii și-au dorit cu patimă să trăiască într-o lume liberă