Mai bine huligan, decât dictator
Ai zis că ”în vidul de putere creat, trebuia să-şi asume cineva răspunderea”. Ce să vezi, tovarăşe Iliescu. Nomenclaturist cum fuseseşi, hoţ neruşinat de revoluţie, cum ai devenit, te-ai găsit să ţi-o asumi ”în faţa poporulului”. Pentru a edifica o dictatură cu voie de la mase. Dar şi pe bază de sânge vărsat.
Ei bine, în faţa poporului ai fost şi rămâi acuzat pentru crimele împotriva umanităţii pe care le-ai comis împreună cu complicii tăi securişti, mai întâi în decembrie 89, apoi în 13-15 iunie 1990, precum şi în mineriadele ulterioare, ca să-ţi aperi de "golani" puterea dictatorială.
Mai bine haimana, decât trădător
Şi cum ai găsit cu cale să ţi-o aperi de ”fascişti”, după cum mincinos şi ticălos i-ai calificat pe tinerii "golani" nevinovaţi, dar maltrataţi, schingiuiţi şi asasinaţi de ortaci şi de instigatorii securişti care-i conduseseră pe minerii bătăuşi la Ion Raţiu şi la variile sedii ale partidelor istorice? Simplu.
Ţi-ai trădat ţara, al cărei preşedinte deveniseşi în Duminica Orbului, prin minciună şi manipulare.
Aveai, de altfel, experienţă în minciuni (gen FSN nu va participa la alegeri), în trădări şi declanşări de războaie româno-române. Te dovediseşi specialist în instigat teroarea şi muncitorimea.
Mai întâi în capitală, unde-i convocaseşi pe lucrătorii de la platformele industriale ca să scapi de rivalii tăi din PCR şi Securitate în "asumarea răspunderii în faţa poporului”, gen Dumitru Mazilu.
Apoi la Târgu Mureş, prin incitări ultranaţionaliste, numai bune să reînvie vremelnic dezafectata Securitate. În fine, cu participarea ortacilor infiltraţi şi rinocerizaţi de securişti după revoltele din Valea Jiului, din 1977.
Mai bine golan, decât activist
În paralel ai dezlănţuit în contra golaniadei, în care românii, bebeluşi în ale libertăţii, îşi exersau primii paşi în dezrobire, un război informaţional fără precedent, menit să-i repună pe oameni în lanţurile făurite în interiorul lor de comunism.
Insistent difuzată la unicul canal tv din epocă şi la ziare de partid gen Scânteia, alias Adevărul lui Darie Novăceanu şi Dumitru Tinu, propaganda menită să-ţi asigure puterea absolută prostea poporul cu televizorul, osândind la greu o presupusă ”vânzare a ţării”.
Autointitulaţi fesenişti, activiştii PCR îi vituperau stăruitor ba pe ”contrarevoluţionarii” din Piaţă, ba pe ”comuniştii mascaţi” de la Arhitectură, fără să le pese că denigraţii scandau, golăneşte, ”jos comunismul”. Şi "noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câştiga libertatea noastră”.
Ca să potolească pofta de libertate şi de democraţie adevărată, agitpropul care-i smintise pe români în răstimpul celor patru decenii de comunism lovea din nou, cu neostoită sete, în Occidentul simbolizat de intelectuali, de studenţi, de prezumtivi ”drogaţi violenţi”, de inventaţii ”cumpăraţi” din Piaţă, ca şi de ”armele de la partide”. În ale căror sedii se depistase ”oroarea” unor maşini de scris sau de copiat.
Mai bine mort, decât comunist
Cine te-a ajutat să scoţi ţara, iubită pentru debarcarea lui Ceauşescu, din familia naţiunilor civilizate, unde avea să rămână, ani la rând, ca o leproasă, crunt izolată?
Mentalitatea unui neam îndelung mancurtizat. Implacabili în antisemitismul lor dement, conspiraţioniştii s-au grăbit să-i învinuiască însă pe străini, pe rege, pe moşieri, pe "bozgori" şi "ţigani", pe "alogenii", gen Brucan.
Or, nemernicul propagandist devenit disident, iar apoi ideolog fesenist, nu fusese decât unealta mai degrabă neînsemnată a unui sistem autohton, care, dezechilibrat serios de gorbaciovism şi de revoluţia din decembrie, căuta, prin Ion Iliescu, şi făţarnica sa voce occidentală, Petre Roman, să se redreseze.
Şi să se reinstaureze în forţă şi durabil, fără să mai dea vreo socoteală unei elite restrânse, dar şcolite, inventive şi, ca atare, extrem de iritante pentru semianalfabetismul nomenclaturist.
Şi angoasante la culme pentru criminalii şi delatorii securişti, înspăimântaţi demenţial de ideea lustraţiei afirmate de punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.
În faţa ameninţării acestor revendicări, similare celor formulate împotriva STASI în Germania inundată, atunci, de zeci de mii de români, te-ai hotărât, cred, să omori. Şi să omori în masă. Ai premeditat o reacţie criminală de asemenea anvergură, încât să instituie un exemplu inubliabil, descurajând pe veci glasul libertăţii.
După masacrul intitulat ipocrit ”decongestionarea” Pieţii, le-ai mulţumit ortacilor ucigaşi. În timp ce duplicitarul tău acolit, Petre Roman, aburea vestul, mimând ataşamentul fesenist la democraţie, tu le justificai minerilor şi securiştilor care-i conduceau asasinatele, probându-ţi astfel vinovăţia.
Or, sângele martirilor revoluţiei, al zecilor de morţi ai mineriadei din iunie 90, al victimelor celorlalte mineriade, ţi-au pătat, tovarăşe, mâna, onoarea şi numele pe veci.
Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă/ Până nu vom câştiga şi dreptatea noastră
Sacrificiul lor rămâne şi o pată indelebilă pe obrazul şi conştiinţa României. Redeschisă la 10 august 2018 de Liviu Dragnea, Carmen Dan şi torţionarii lor găzari şi bătăuşi din Jandarmerie, inflamata rană a războaielor româno-române se va închide abia când vei fi condamnat şi închis, asasinule.
Abia când vor fi condamnaţi găzarii de la 10 august. Altfel se va redeschide. Va continua să sângereze.
Va continua să colecteze puroi, provocând noi crize, crime şi agonii, ca şi reşute în tiranie fesenisto-pesedistă, precum cea cleptocrată, dragniotă, cât timp nu se va face dreptate, fie şi numai simbolic, în rândul ucigaşilor, al tartorilor lor şi al complicilor lor propagandişti.
În timp ce sângele celor îngropaţi la Străuleşti strigă din pământ, nimic nu dovedeşte mai clar că România continuă, în ciuda apartenenţei ei la NATO şi UE, să băltească într-o sinistră ”democraţie originală”, decât faptul că tu, tovarăşe Iliescu, şi complicii regimului tău, aţi scăpat ca jandarmii lui Carmen Dan de condamnare.
Şi ştii prea bine că ţara n-are şanse de a se face bine cât timp nu-şi va exorciza demonii care au bântuit-o acum 29 de ani. Și înainte de 1990. Precum şi de curând.
