Orban: „Măsuri de blocare, doar local, în funcţie de răspândirea virusului”

DE Elena Andrei | 23.10.2020 - 19:56
sursă stireadeiasi.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat, la Iaşi, că eventualele măsuri restrictive sunt luate la nivel local, în funcţie de răspândirea coronavirusului.

SHARE

Întrebat, vineri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, dacă România ar putea urma modelul Israelului, unde a scăzut semnificativ numărul de cazuri după ce a fost declarată carantină la nivel naţional, premierul a declarat că o asemenea variantă nu este luată deocamdată în calcul în ţara noastră.

„Obiectivul nostru este ca oamenii să ducă o viaţă cât mai normală. Obiectivul nostru este ca economia să funcţioneze la parametrii obişnuiţi. Obiectivul nostru este ca toate activităţile, în măsura în care este posibil, să se desfăşoare, astfel încât viaţa omului să fie cât mai puţin afectată de epidemie. Acestea sunt obiectivele noastre. Sigur că putem atinge aceste obiective doar dacă avem cooperarea societăţii în ansamblul său, a tuturor companiilor, instituţiilor, formatorilor de opinie. Respectarea normelor de protecţie sanitară poate permite derularea unei vieţi normale, fără ca virusul să atingă un nivel care să ne impună să luăm decizii restrictive”, a afirmat premierul Ludovic Orban.

El a adăugat că România a preferat să meargă pe o abordare locală, care să ţină cont de nivelul de răspândire al virusului în comunităţi, măsurile restrictive urmând să fie luate la nivel local, în funcție de răspândirea coronavirusului.

Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te