„Draga Radu,
Azi se implinesc 30 de ani de cand ai fost strivit de un tanc-amfibie , la ora 17.00, in fata salii Dales din Bucuresti...
Ai fost prima mea iubire...din aceea pura cum obisnuiau sa practice generatiile demodate.
Imi amintesc cum am aflat ca nu mai esti..
Am coborat sa cumpar paine si am zarit un steag negru arborat la scara blocului tau. Mi s-a spus ca a murit un tanar care locuia acolo.
In clipa aceea mi s-au inmuiat genunchii ... In cateva minute prietenii comuni mi-au confirmat banuielile sumbre.
Am dus painea acasa iar apoi am pornit de nebuna pe strazi pentru ca trebuia sa ma misc perpetu ca sa nu ma prabusesc...
Dupa cateva zile, cand ai fost adus acasa, am venit sa te vad. Ti-am luat si flori, ca sa fiu in rand cu lumea..
Nu prea mai semanai cu tine, baiatul frumos si mandru pe care il stiam. Erai cosmetizat atat cat s-a putut, pentru ca fusesesi mutilat de impact.
Acela a fost momentul cand am constientizat pentru prima data cum e sa pierzi pe cineva definitiv, iremediabil....si tot atunci a avut loc in consecinta o schimbare majora in felul meu de a fi.
Din acel moment am constientizat cat de important este se verbalizam ceea ce simtim ...la timpul potrivit.
Lucrurile s-au schimbat pe aici de cand nu mai stii tu...
Avem partide politice, am dezvoltat depresii noi, am dezvoltat dependente noi, cum ar fi uite astea cu mediul online (chiar, imi e greu sa mi te imaginez cu telefonul pe toaleta), avem sunca de praga si portocale la discretie, avem filme de actiune, flime de groaza, filme porno.....
S-a dat liber la plecatul din tara....
M-am schimbat si eu. Cum altfel? Am invatat sa mint, sa injur, sa urasc....
Sunt cu nervii la pamant, stereotipata si in general pierduta...
Si nu, nu iti multumesc pentru ca ai murit! Mai bine traiai si ma invitai la o plimbare prin parc, fara telefon mobil...
Mai bine faceai copii. Ai fi fost un tata minunat. Stiu asta.
Mai bine stateai naibii linistit ca sa iti pot da un telefon si sa iti aud vocea!
Mai bine ne lasai fara portocale si sunca de praga. M-am saturat de ele, acum ca le am!
As vrea in schimb sa fiu fericita!
Din acest punct de vedere e prea tarziu....
Ai grija de tine! Craciun in liniste.”, a scris bucureșteanca Gabriela Dimofte, pe Facebook.
Citește dosarul integral „Dosarul 30 de ani”
VIDEO Ultima încercare a lui Ceaușescu de a-și adormi poporul„
Dosarul Revoluției, o epopee de 30 de ani
Cum s-au omorât românii între ei la Revoluție, din ordinul CFSN și al MApN
„Odioasa dictatură s-a prăbușit!“
Harta victimelor de la Revoluție: 22-27 decembrie 1989
Patapievici: Revoluția de centru. Reflecții asupra Revoluției Române și a revoluțiilor din 1989
Oliver Jens Schmitt: România are nevoie de o cultură a memoriei anului 1989
Victor Rebengiuc: „Când comuniștii l-au gonit pe Rege, fost un moment îngrozitor pentru mine“
Stanomir: „Între România pe care Regele o părăsește și cea în care revine nu mai e nicio legătură“
Radu Paraschivescu: Ce nu avem voie să uităm
VIDEO Petre Roman: „Nu am absolut nimic să-mi reproșez în privința Revoluției. Nici a Mineriadei“
Tismăneanu: Românii tânjesc după un nou început, la 30 de ani de la Revoluția lor sângeroasă
30 Years after Their Bloody Revolution, Romanians Yearn for a New Beginning
Dragoș Paul Aligică: Are sens o identitate românească în lumea asta globalizată?
Mircea Mihăieș: Privind înapoi cu speranță
Igor Cașu: Am îndrăgit România din 21 decembrie 1989
Radu Vancu: Pesedismul n-a fost un comunism, dar a avut aceeași vocație a minciunii endemice
Adrian Cioflâncă: Hibridarea revoluționară
Cristian Diaconescu: Românii și-au dorit cu patimă să trăiască într-o lume liberă
