„Spitalul este plin, medicii sunt absolut epuizaţi. Brăilenii reclamă pe toate canalele timpul mare de aşteptare din spital. De ce e timpul mare? Pentru că adresabilitatea este una foarte mare astăzi, iar medicii nu au unde să-i ducă, pentru că nu au spaţii. Avem de rezolvat şi problema cu privire la asigurarea personalului medical care tratează pacienţii, nu doar pacienţii cu COVID-19", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Cătălin Boboc, citat de Agerpres.
Prefectul judeţului a mai precizat că autorităţile brăilene au identificat soluţii şi pentru internarea persoanelor suspecte de COVID-19, până la sosirea rezultatelor testelor.
„Am fost împreună cu şeful ISU, colonelul Ion Cristian, şi am văzut un internat, pe care îl vom lua pentru a mări capacitatea pentru suspecţi, până la confirmare. Este vorba despre internatul Liceului de Construcţii. Noi am mers acolo şi am văzut spaţiul, am discutat cu cei de la spital, le-am comunicat nişte informaţii şi fotografii de acolo, am discutat cu domnul Ciochină (directorul DSP Brăila n.r.) şi i-am furnizat informaţiile. Dacă lucrurile corespund din toate punctele de vedere, vom folosi acest internat ca spaţiu-tampon", a spus Cătălin Boboc.
Șeful CJ Brăila, Francisk Chiriac, a adăugat, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că , în cazul în care numărul pacienţilor cu COVID-19 continuă să crească, există posibilitatea ca aceştia să fie transferaţi către spitale din alte judeţe.