Presiunea corectă în anvelope este esențială la drum, atât din rațiuni de siguranță (un caciuc dezumflat, de exemplu, influențează negativ comportamentul mașinii la frânare), cât și din punct de vedere al costurilor (rularea cu o anvelopă mai tare sau mai moale decât normal uzează prematur și/sau asimetric pneul, acesta trebuind înlocuit mai repede).
Toate mașinile mai noi de 10 ani din Europa (fabricate după noiembrie 2014) sunt dotate obligatoriu cu sistem de monitorizare a presiunii din pneuri (TMPS). Sigur, unele sisteme sunt mai performante, afișând de exemplu presiunea din fiecare roată, iar altele dau multe erori, ceea ce i-a determinat pe unii șoferi să le ignore.
Citește și: FOTO Martorul luminos cu „picătură” care îi spune șoferului să oprească imediat, dacă se aprinde
Martorul din bord ca o vază cu striații pe fund pe care șoferii nu trebuie să-l ignore la drum
Alerta TMPS nu trebuie, însă, neglijată. Mai bine verifici, decât să mergi cu o roata dezumflată ori cu o presiune mult prea mare. În ambele cazuri, automobilul se dezechilibrează la frânarea de urgență, de exemplu.
Martorul din bord al sistemul TMPS seamănă o vază cu striații pe fund ori cu o anvelopă dezumflată, cu flancurile umflate, și are un semn de exclamare în mijloc. El se aprinde pentru a avertiza șoferul că presiunea din una sau mai multe roți este cu cel puțin 10% mai scăzută față de cea normală, corectă, setată la umflarea anvelopelor.
Iar sistemele de monitorizare a presiunii în anvelope mai performante le spun șoferilor și care anvelopă este în afara intervalului sau afișează în timp real presiunea aerului din fiecare anvelopă - inclusiv anvelopele de rezervă, în unele cazuri.
Citește și: Ești șofer și mașina scoate fum? Alb, negru sau albastru? Culoarea îți spune ce problemă are
Presiunea scăzută poate fi rezultatul unei scurgeri sau pur și simplu al tendinței unei anvelope de a pierde circa 0,1 bari în fiecare lună, precum și aproximativ 0,1 bari pentru fiecare scădere cu 10 grade Celsius a temperaturii ambientale.
Astfel, dacă anvelopele sunt umflate corespunzător vara, acestea ar putea fi suficient dezumflate în lunile de iarnă pentru a declanșa avertismentul privind presiunea în anvelope.
În mod similar, dacă un indicator de presiune a pneurilor se aprinde într-o dimineață răcoroasă, acesta s-ar putea stinge dacă temperatura ambientală crește suficient de mult pentru a aduce pneurile la o presiune acceptabilă.
Citește și: La unele mașini, parasolarul șoferului are o funcție „secretă”. Verifică dacă ai și tu opțiunea
Totodată, anvelopele se încălzesc pe măsură ce conduceți, crescând presiunea lor internă cu până la aproximativ 0,1-0,2 bari pe temepraturi exterioare caniculare, acesta fiind un alt motiv pentru care avertizarea TPMS s-ar putea aprinde la prima oră a dimineții și s-ar putea stinge mai târziu în cursul zilei.
Prin urmare, dacă se aprinde martorul de avertizare TPMS, nu-l ignorați. Găsiți cea mai apropiată benzinărie sau stație de service și verificați presiunea din toate cele patru anvelope. Apoi, resetați sistemul TMPS.