„Knutschkugel" sau, în traducere, „biluţa de giugiuleală" pe trei roţi BMW Isetta poate fi considerat unul dintre simbolurile optimismului reconstruicţiei germane postbelice.
În 1955, BMW se confrunta cu criza economică de după cel de-al doilea Război Mondial şi era în căutarea unor noi direcţii de dezvoltare. Limitările capacităţilor de producţie făcuseră ca BMW să se concentreze, la începutul anilor '50, pe automobile de lux, produse în cantităţi mici, alături de fabricarea de motociclete.
Iar perioada dificilă de reconstrucţie din Europa a făcut să apară un nou tip de mobilitate - aşa-numitele „bubble cars". Erau modele mici şi accesibile, propulsate de un motor de motocicletă, dar cu avantajul unei protecţii mult mai bune faţă de capriciile vremii.
Bavarezii au simțit oportunitatea şi au cumpărat, de la producătorul italian Iso, un proiect cu potenţial care avea să debuteze în martie 1955 cu numele de BMW Isetta. Despre noul model, BMW spunea că nu este nici automobil, nici motocicletă, ci „motocoupé". Se năştea o nouă categorie de "mobilitate" pentru marcă.
Iso SpA are un istoric care reflectă designul special al Isetta. Compania din Torino a produs frigidere până la începutul celui de-al doilea Război Mondial şi, apoi, s-a relansat fabricând motociclete. Propulsată de un motor de scuter, cu o singură uşă cu deschidere în faţă, la fel ca un frigider, Iso Isetta are, prin urmare, un design care reflecta istoria mărcii Iso.
Isetta Iso a debutat la Salonul Auto de la Torino din 1952. Iar în 1954, compania promova câştigarea cu acest model a primelor trei locuri în clasa "economică" în legendara cursă Mille Miglia.
Trebuie spus că această clasă era formată numai din Isetta. Însă, este impresionantă viteza medie cu care s-a obţinut victoria - aproximativ 75 km/h. Chiar dacă această viteză medie era puţin peste jumătate faţă de performanţa câştigătorului ediţiei, Alberto Ascari, cu o Lancia (139,65 km/h), era aproape de viteza maximă cu care modelul de serie putea să se deplaseze.
BMW a preluat licenţa Isetta în 1954 şi a îmbunătăţit-o, inclusiv cu o motorizare proprie, monocilindru, pregătind modelul pentru lansarea din 1955. Astfel, BMW Isetta 250 Standard dispunea de un motor cu capacitate cilindrică de 250 cmc, care dezvolta 12 CP şi asigura o viteză maximă de 85 km/h.
La un preţ de numai 2.580 de mărci germane, motocoupé-ul s-a bucurat de o recepţie excepţională atât din partea publicului, cât şi a presei.
Ca referinţă, un BMW Isetta era de aproximativ cinci ori mai ieftin decât eleganta limuzină BMW 501 şi costa de 15 ori mai puţin decât legendarul roadster BMW 507. În acest context, BMW Isetta se dovedea foarte atractivă pentru muncitorul german care avea un salariu mediu de 90 de mărci pe săptămână.
Iar succesul de vânzări a fost imediat: pe 20 noiembrie 1955, modelul cu numărul 10.000 părăsea linia de producţie.
În decembrie 1955, a fost lansată Isetta 300 Standard, cu un motor de 300 cmc care dezvolta 13 CP. Ca o particularitate de design, toate modelele Isetta dispuneau de acoperiş retractabil din pânză. E
ra o abordare impusă de soluţia constructivă cu o uşă în faţă - în cazul unei tamponări frontale, trapa asigura o ieşire de urgenţă. În 1957, a debutat versiunea Export, care dispunea de elemente suplimentare, cum ar fi geamurile laterale retractabile (până atunci, acestea erau fixe).
A fost disponibilă şi o versiune cu o singură roată pe puntea spate, foarte populară în Marea Britanie din motiv de taxe. Isetta „tropicale" erau oferite în ţările cu climă caldă, modelul dispunând de grile de ventilaţie în uşi. BMW Isetta a ajuns inclusiv în SUA prin importatorul mărcii de la acea vreme, compania Fadex. Pentru promovare, aceştia au produs o şedinţă foto spectaculoasă în New York, de la care se păstrează imagini cu faimosul star hollywoodian Cary Grant în prim-plan.
Povestea BMW Isetta s-a încheiat în 1962, după mai bine de 160.000 de unităţi vândute. A fost al doilea cel mai de succes „bubble car” din Germania, după Glas Goggomobil. Acesta din urmă a rămas în producţie încă şapte ani, în timp ce BMW s-a concentrat pe producţia de automobile cu BMW 700 şi „Neue Klasse".
BMW Isetta rămâne un succes special, un simbol al optimismului reconstrucţiei germane postbelice. Reflectând la istoria mărcii BMW, Isetta arată capacitatea companiei de a se reinventa şi de a se transforma în momente dificile. Ca semn al afecţiunii, modelul a primit de-a lungul timpului multe apelative, printre care şi „Knutschkugel", în traducere „biluţa de giugiuleală", o referinţă la cât de apropiaţi erau pasagerii în automobil.
Acum, un model bine întreţinut valorează de 30-40 de ori preţul de listă din 1965 şi există câteva BMW Isetta şi în România, unul, de pildă, câştigând grupa "bubble cars" la Concursul de Eleganţă de la Sinaia din 2018.
