Noua gamă Transit Custom, care include furgoneta Transit Custom și vehiculul de transport persoane Tourneo Custom, va intra în producție în prima jumătate a anului 2023, cu versiuni complet electrice pentru ambele modele. Deocamdată, constructorul nu a dat publicității detalii și specificații tehnice pentru utilitarele „verzi”.
“Noua generație a gamei Transit Custom, inclusiv toate versiunile electrice, va consolida poziția Ford ca lider de piață în segmentul vehiculelor comerciale din Europa (...) Transit Custom este cel mai important vehicul comercial al nostru, cheia efortului nostru de a dezvolta segmentul de vehicule comerciale pe măsură ce continuăm să construim un business durabil și profitabil în Europa și ne îndreptăm către un viitor electrificat”, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa.
”Racing duba”: Versiuni MS-RT, inspirate din lumea raliurilor, pentru Ford Transit Custom și Connect
Gamă de vehicule comercială cu zero emisii până în 2024
Ford a anunțat în februarie că întreaga gamă de vehicule comerciale complet electrică sau plug-in hybrid va ajunge la zero emisii până în 2024, cu două treimi din vânzările de vehicule comerciale Ford preconizate a fi reprezentate de vehiculele complet electrice sau plug-in hybrid.
Evident, în perioada de tranziție, gama mild hybrid și plug-in hybrid este esențială și va continua să reprezinte o parte semnificativă a următoarei generații Transit Custom.
De la Mustang și Ranger, pe dubă: Ford Transit, prima utilitară cu transmisie automată cu 10 trepte
În 2020, Ford a încheiat al șaselea an consecutiv ca lider de piață în segmentul vehiculelor comerciale, în Europa. Tendința continuă și în 2021, Ford păstrându-și poziția de cea mai bine-vândută marcă de vehicule comerciale de pe continent.