O anvelopă premium produsă și în România, pe primul loc în Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 27.02.2024 - 16:58
O anvelopă premium produsă și în România, pe primul loc în Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară - Foto: ADAC
O anvelopă premium produsă și în România, pe primul loc în Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară - Foto: ADAC
O anvelopă premium produsă și în România, pe primul loc în Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară - Foto: Continental
O anvelopă premium produsă și în România, pe primul loc în Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară - Foto: Continental

O anvelopă premium produsă și în România se află pe primul loc în Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară în 2024, realizat de cluburile auto ADAC (Germania), ÖAMTC (Austria) și TCS (Elveția) pentru dimensiunea 215/55 R17, specifică SUV-urilor mici și mașinilor compacte.

SHARE

Anvelopele PremiumContact 7 produse de Continental și în România, la Timișoara, au obținut primul loc în cadrul testului anual pentru cauciucurile de vară realizat la cluburile auto ADAC, ÖAMTC și TCS, alături de gumele Michelin Primacy 4+ și Kumho Ecsta HS52, pentru dimensiunea 215/55 R17. 

O anvelopă premium produsă și în România, pe primul loc în Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară

Specialiștii ADAC, ÖAMTC și TCS au testat 16 modele de anvelope de vară de 215/55 R17, cu clasele de viteză W (până la 270 km/h) și Y (până la 300 km/h), montate în principal pe SUV-uri mici, dar care sunt specifice și multor mașini de clasă medie inferioară. 

Dintre acestea, trei anvelope, Continental PremiumContact 7, Michelin Primacy 4+ și Kumho Ecsta HS52, au avut performanțe bune, 12 s-au comportat satisfăcător și un model de anvelopă a avut o performanță adecvată. Din fericire, nu a existat nicio anvelopă cu performanțe slabe printre cele testate, de data aceasta, notează ADAC.

Top-ul celor mai bune cauciucuri de vară 2024 pentru dimensiunea 215/55 R17 îl puteți consulta integral AICI.

„Cele trei anvelope calificate drept „bune” provin de la mărcile Continental, Michelin și, oarecum surprinzător, producătorul coreean de anvelope Kumho.

În general, toate cele trei modele sunt foarte echilibrate și, prin urmare, sunt recomandate fără restricții. Totuși, fiecare model excelează la cel puțin un capitol. Cu performanța sa peste medie pe drumuri uscate și umede, Continental PremiumContact 7, testat pentru prima dată, este în mod clar numărul unu în categoria siguranței la condus, cu nota 1,7.

Același lucru este valabil și pentru Michelin Primacy 4+, în ceea ce privește performanța de mediu, unde se remarcă clar, cel puțin în comparație directă cu celelalte două anvelope bine evaluate. 

Kumho Ecsta HS52 este un compromis între ele: când vine vorba de siguranță la volan, este la același nivel cu Michelin, iar când vine vorba de performanța de mediu, este la fel de durabil ca și Conti.

Dar, la fel ca anvelopa Continental, Kumho nu atinge mai mult decât un rezultat satisfăcător în ceea ce privește performanța de mediu datorită greutății sale relativ mari.

Ceea ce diferențiază, de asemenea, trio-ul de top este un kilometraj estimat peste medie în testul de uzură, precum și uzura redusă sau foarte scăzută (Michelin) a anvelopelor”, transmit specialiștii ADAC. 

Citește și: UTIL Ai nevoie de cauciucuri noi? Cum se citește și se interpretează corect eticheta anvelopelor

„La testul din acest an, anvelopele Continental PremiumContact 7 au definit standardul de referință, atât pe drumurile cu carosabil uscat, cât și pe cele cu carosabil umed, asigurându-și astfel ratingul de top”, au notat experții.

În ceea ce privește distanțele de frânare pe drumuri uscate, anvelopa PremiumContact 7 a obținut cea mai bună notă, înregistrând o frânare în doar 35 de metri de la o viteză de 100 km/h.

Pe drumuri umede, mașina de test s-a oprit după 28 de metri de la 80 km/h – în același timp, ocupanții poziției următoarelor poziții au obținut un rezultat cu aproximativ doi metri și trei metri mai mult la distanța de frânare. 

Citește și: STUDIU Mașinile electrice „mănâncă” cu 20% mai repede anvelopele clasice

În cadrul testului de manevrabilitate pe uscat, anvelopa PremiumContact 7 a oferit o reacție bună la viraje și s-a comportat fiabil la schimbarile bruște de direcție. Potrivit ADAC, mașina a fost „sigură și ușor de manevrat pe carosabilul umed”.

Iar la testul de uzură, anvelopa PremiumContact 7 a arătat un consum de carburant foarte bun și o abraziune redusă. În ceea ce privește ratingul general de mediu, aceasta s-a clasat în prima treime dintre anvelopele testate (www.adac.de/, 20 februarie 2024), performanța de mediu reprezintând 30% din punctajul total acordat. 

Cauciucurile PremiumContact 7 sunt produse și în fabrica Continental din Timișoara. În cei aproape 25 de ani de activitate, Continental Anvelope Timișoara a fabricat și livrat către clienții săi la nivel global peste 300 milioane de anvelope.

Continental produce în România o gamă largă de anvelope pentru automobile și vehicule utilitare ușoare, cu dimensiuni între 13 și 20 de țoli, în linie cu cerințele pieței, incluzând anvelope de înaltă performanță (UHP - Ultra High Performance), anvelope inovatoare pentru automobile electrice, precum și anvelope pentru vehicule comerciale ușoare (VAN).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te