Motorul turbo diesel de 2.0 litri este exact ce îi trebuie SUV-ului de 4,47 metri lungime și peste 1.500 de kilograme. Dar, bineînțeles, există avantaje și dezavantaje.
Dacă diesel-ul mic, mai nou 1.5 CDTi/ 130 CP în loc de 1.6 CDTi/ 120 CP, este zgârcit la consum (medie de 8,3 litri/100 km, după 2.450 de kilometri parcurși în proporție de peste 60% în București) și se adresează celor care vor spațiu, confort și siguranță de SUV și să nu plătească taxe și impozite mari, diesel-ul mare cu transmisie automată în opt trepte joacă în altă ligă.
Consumă circa 9,8-10,0 litri/100 km în oraș și 7,2-7,4 litri în regim extraurban, în condiții de iarnă, fără a opri încălzirea parbrizului, a scaunelor sau a volanului și cu climatizarea setată la 23 de grade Celsius, și are un preț de achiziție sensibil mai mare, dar conferă încredere și chiar doze de plăcere de a conduce.
Jovialitate, fără agresivitate
Grandland X-ul 2.0 Turbo D se mișcă cu multă ușurință, fără a fi agresiv, și are resurse suficiente pentru a oferi reprize bune în depășiri sau pe autostradă. Transmisia automată în opt trepte, cu selector în formă de „J“, ca la unele modele Lexus, de exemplu, surprinde plăcut, chiar dacă nu are mod „Sport“.
Creierul electronic învață stilul de condus, prin monitorizarea modului de apăsare al accelerației, și se adaptează. Dacă se merge lin, schimbă aproape imperceptibil, pe la 2.000 rpm, favorizând obținerea unui consum cât mai mic. Iar dacă se rulează mai sportiv, începe imediat să schimbe în ture mai multe, pentru a ține caii în alertă. Oarecum ciudat, cutia schimbă mai repede singură, decât în modul manual.
Simulatorul de integrală
Dacă Grandland X-ul de anduranță nu a avut IntelliGrip, 2.0 Turbo D-ul avea. Și a mai și nins puțin, așa că l-am putut pune la treabă. Nu e „4x4“, dar își face treaba. Sistemul adaptiv de tracțiune are cinci moduri, „Normal“, „Snow“ (zăpadă), „Mud“ (noroi), „Sand“ (nisip) și „ESP Off“ (decuplează complet electronica până la o viteză de 50 km/h), modulând distribuția cuplului între roți și intervenția ESP-ului pentru a conferi maximum de aderență.
Pe zăpadă și gheață, în modul „Normal“, roțile se învârt jovial, ca la orice mașină cu tracțiune. Odată trecut selectorul dintre scaune în „Snow“, însă, se schimbă treaba. La plecarea de pe loc, motorul se turează ușor, de parcă ar fi în treapta a doua, iar roțile nu se reped să muște, ci se învârt controlat, astfel încât să profite și de cea mai vagă urmă de aderență. După ce mașina se pune în mișcare, cutia schimbă cu mai multă grijă, pentru a păstra cât mai bine aderența. Iar la ridicarea piciorului de pe accelerație sau pe frânare, cutia face imediat frână de motor. În concluzie, Grandland X-ul cu IntelliGrip se descurcă mult mai bine pe zăpadă decât o mașină cu tracțiune față obișnuită.
