Săptămâna trecută, Societatea de Transport București a publicat un anunț de consultare a pieței pentru achiziția a 50 de midibuze electrice de 8 metri lungime, cu o capacitate de transport de minim 50 de persoane, inclusiv conducătorul auto, din care minim 16 locuri pe scaune + 1 loc pentru scaune cu roțile în salon, prin leasing operațional. Contractul se va desfășura pe o perioadă de 96 de luni, adică 8 ani.
Cele 50 de midibuze electrice ar urma să fie utilizate în intervalul orar 21:00 - 7:00, fără a fi specificat un scop anume.
Citește și: Conducerea Comisiei Juridice a făcut dreptul la privat. Vicol, la „fabrica de diplome” Spiru Haret
Specialiștii în transporturi ai Asociației Metrou Ușor afirmă că achiziția ridică semne serioase de întrebare.
„ Între orele 21 și 7 se găsesc, cu certitudine, 50 de autobuze disponibile din cele peste 1500 aflate deja în dotarea STB.
Singurele două scopuri în care aceste vehicule pot fi folosite sunt pentru traseele de noapte, sau pentru transportul personalului STB. În ambele situații, cumpărarea de noi midibuze în leasing este o aberație.
Transportul de noapte este deja asigurat corespunzător de către autobuze moderne, de 10 și 12 metri lungime. Pentru transportul personalului STB, se pot folosi autobuze din flota actuală, sau se poate subcontracta o firmă specializată, la un preț mult mai competitiv decât risipa ce ar fi reprezentată de această achiziție.
Midibuzele vor fi achiziționate de către STB, ceea ce contravine poziției Primăriei Municipiului București. Primarul general a declarat că toate achizițiile de vehicule vor fi făcute de primărie. Nu este clară nici sursa de finanțare pentru aceste vehicule, din moment ce primăria nu își poate asuma această povară financiară.
Valoarea unui midibuz electric, la pachet cu infrastructura aferentă, este consistentă, iar STB nu dispune de fondurile necesare pentru desfășurarea acestei achiziții. Banii trebuie alocați de primărie, însă acest lucru nu este posibil.
În plus, procedura se desfășoară prin leasing operațional, deci vehiculele vor fi returnate la finalul perioadei contractuale, ceea ce scade fezabilitatea investiției pe termen mediu și lung.
Lungimea de numai 8 metri reduce drastic capacitatea de transport. Necesarul de transport al Capitalei este cu mult mai mare decât cel pentru care sunt destinate aceste autobuze. Așadar, această investiție are o utilitate extrem de redusă, în contextul în care nu există o justificare plauzibilă pentru folosul acestor midibuze în serviciul călătorilor.
Achiziția în leasing operațional a midibuzelor electrice va fi o premieră pentru România, întrucât operațiunea nu are niciun sens.
Uzual, vehiculele electrice sunt utilizate pe termen mediu spre lung, fiind achiziționate în baza unei strategii clar stabilite la nivel municipal. Intenția de achiziție a STB a apărut peste noapte, neexistând nicio dovadă că e nevoie de 50 de midibuze în capitală, în planurile strategice de mobilitate urbană durabilă ale primăriei”, scrie Asociația Metrou Ușor pe Facebook.