Inițial, uzina de la Brașov a fost proiectată să facă avioane. În 1925, la Brașov, s-a deschids Uzina de Avioane IAR – Industria Aeronautică Română. După încheierea celui de-al doilea Război Mondial, însă, utilajele și secretele de fabricație ale aparatelor de vânătoare au ajung pe mâinile rușilor, ca pradă de război.
Astfel, Brașovul a devenit producător de tractoare. În 1946, de pe porțile fabricii de avioane a ieșit primul utilaj agricol – IAR 22, produs sub licență germană. Iar doi ani mai târziu, IAR Brașov a devenit Uzina Tractorul Brașov. Aici munceau 15.000 dintre cei 82.000 de locuitori ai orașului de la acea vreme, respectiv jumătate din populația aptă de muncă, potrivit utilaje.tv.
Partidul Comunist a decis, în anii următori, extinderea uzinei, iar pe o suprafață de 10 hectare din jurul fabricii casele au fost dărâmate și ridicate hale.
Prima comandă a venit de la statul român care a cerut 5.000 de tractoare, 5.000 de pluguri și 2.000 de semănători. Ulterior, fabrica a început să producă pentru export, iar tractoarele de la Brașov au ajuns până în țări îndepărtate precum China, India, Egipt, Zambia, Rusia, Congo și Brazilia.
În anii 1970, autoritățile au decis achiziționarea unei licențe Fiat și UTB a început să producă tractorul „premium” Universal 650. Cererea era atât de mare încât pe poarta fabricii ieșea câte un tractor la fiecare 9 minute, conform brasov.net.
Tractorul Universal 650 se mai produce și astăzi, dar nu la UTB, uzina ne mai existând în urma tentativelor de privatizare, ci de către o firmă privată care îl exportă în Egipt.