Într-un comentariu pentru Newsweek România, Cristian Diaconescu a precizat că, în ultimii 20 de ani, legislaţia europeană privind familia a cunoscut modificări consistente.
Rezultatul alianței dintre „travestiul de social-democrație și clericalismul ortodoxist“, așa caracterizează politologul Vladimir Tismăneanu referendumul privind căsătoria.
Reprezentanți ai patru culte religioase din România, ortodox, catolic, baptist și luteran, au comentat, pentru Newsweek România, motivele pentru care s-a ajuns la organizarea referendumului privind căsătoria și ce implicații are acesta.
Atât Codul civil, cât și Constituția, printr-o decizie a CCR, prevăd că, în România, căsătoria se întemeiază doar între bărbat și femeie, a explicat, pentru Newsweek România, judecătorul Cristi Danileț.
Dacă faci un pas în lateral față de România în care trăim și privești la ce se întâmplă – presupunând că îți permite constituția psihică și sufletească să faci exercițiul ăsta destul de ambițios, e greu să înțelegi de unde atâta ură.