Cu această ocazie, social-democratul a precizat că îşi doresc ca „tot ceea ce înseamnă necesarul şi schimburile de mărfuri să fie asigurate pentru necesarul autohton”.
Citește și: 6 milioane de euro de la bugetul local pentru bază sportivă de 4,2 hectare inaugurată în Cluj-Napoca
„Am încheiat o vizită împreună cu domnul director Goidea, cu directorul Maer şi Vizant. Am fost să văd si cum decurg lucrările pe cele 35 de linii. Sunt două companii care au câştigat această primă etapă de 35 de linii. Una dintre ele a trecut de jumătate din progres, ceea ce înseamnă de acum o lună şi jumătate - mă face optimist ca cel puţin jumătate din aceste linii reabilitate vor fi terminate. Celălalt este un constructor serios si va veni din urmă. E undeva la 30-40%. Faza a doua a acestui proiect, diferenţa de 60 de linii a avut termen luna aceasta. Tot aceste companii au depus oferte şi vom vedea câştigătorii”, a afirmat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, la sediul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
Citește și: Forumul Român de Obezitate: Peste 4 milioane de oameni suferă de obezitate
Ministrul Transporturilor a adăugat că trebuie sa existe un sistem integrat al tirurilor digitalizate pentru a putea fi urmarit.
„Ştiau că trebuie sa le facă cei de aici. Gestiunea si fluxul vor fi mult mai bune. O să am şi o discuţie cu domnul director de la Oil Terminal pentru a vedea modul in care se desfăşoară fluxul de garnituri de tren în companie pentru a exista unul optim, să fie asigurat necesarul pentru piaţa internă. Eu nu ţin seama de zvonuri care vin despre acest posibil El Dorado apărut cu izbucnirea conflictului din Ucraina cu preţuri mari de toate tipurile, cu anumite priorităţi pe zona CFR, naval şi rutier. Nu e rolul meu ca ministru al Transporturilor să vad dacă se depăşeşte un anumit cadru legal. Dar e rolul meu să spun urmatorul lucru şi anume îmi doresc şi aşa e normal ca, în primul rand, tot ceea ce înseamnă necesarul şi schimburile de mărfuri să fie asigurate pentru necesarul autohton” a mai spus Grindeanu.
Grindeanu a mai anunţat că va avea o discuţie cu ministrul Energiei pentru ca fluxul să fie optim în ceea ce priveşte necesităţile României.
„Eu cred că statul român a arătat in aceste şase luni că este alături, că ajută, dar asta nu înseamnă că face aceste lucruri in detrimentul necesităţilor noastre. O sa am o discuţie si cu ministrul Virgil Popescu si cu reprezentanţii Oil Terminal si CFR ca fluxul să fie unul optim", a explicat Sorin Grindeanu, care a adăugat că vrea să fie o absorbţie mai mare a fondurilor europene pentru proiectele navale.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că îşi doreşte ca studiul de fezabilitate pentru proiectul naval Fast Danube să fie încheiat mai repede, deoarece proiectul trebuie să fie depus în luna octombrie sau noiembrie a acestui an.
„Noi am terminat studiul de fezabilitate, colegii de la sud de Dunăre nu au terminat. Sper să termine studiile pentru a depune proiectul. Dincolo de operaţiunile anuale de dragare a Dunării, acest proiect rezolvă navigabilitatea Dunării pe tot parcursul anului, pe o perioada mai lungă”, a explicat Grindeanu.
Nu în ultimul rând, ministrul PSD a spus că Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) va rămâne la Ministerul Transporturilor, scrie News.ro.