Potrivit programului transmis de Guvern, de la ora locală 14.00, premierul Florin Cîţu are o întâlnire cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi.
De altfel, premierul a anunţat că proiectele de infrastructură sunt prioritare în PNRR, urmărindu-se rezolvarea mai multor probleme.
De la ora 16.00, Florin Cîţu se va întâlni cu Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv al Comisiei
Europene, iar de la ora 17.00, cu Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene.
Citește și: Rapoartele SRI din perioada 2015 - 2019, prezentate plenului Parlamentului
PNRR trebuie depus până la finalul lunii mai
Marţi seară, Florin Cîţu a avut o cină de lucru cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, la finalul căreia ambii au anunţat că discuţia a fost ”constructivă”.
”Progrese bune în ceea ce priveşte reformele”, a transmis Ursula Von Der Leyen, la finalul întrvederii.
Premierul Florin Cîţu a explicat, marţi, într-o conferinţă de presă, că merge la Bruxelles pentru a oferi asigurări partenerilor europeni că Guvernul este unul care va face reforme.
Citește și: EXCLUSIV Dan Barna, reclamat de DLAF la DNA. Este suspectat de fraude cu fonduri UE
Şeful Executivului a adăugat că mesajul va fi unul clar şi anume că România are anumite priorităţi pe care le vrea încluse în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Proiectele care nu vor putea fi finanţate prin PNRR, vor fi finanţate prin fonduri europene, iar dacă nu e posibilă această variantă atunci vor fi finanţate din bugetul naţional, a mai spus prim-ministrul.