Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,98 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Renault anunță oficial suspendarea proiectului de creștere a capacității de producție la uzina Dacia

DE Alexandru Pop | 29.05.2020 - 10:31
Foto: INQUAM Photos/ George Călin
Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Renault a publicat vineri planul său de reducere a costurilor care prevede și reducerea efectivelor cu 15.000 de angajați în lume. Printre prevederi se numără și suspendarea proiectelor de creștere capacitară planificate în Maroc și România.

SHARE
Dacia avea un proiect de 100 milioane euro pentru creșterea cu 15% a capacității de producție, o parte din el s-a făcut, iar restul se suspendă. Proiectul ar fi trebuit să ducă la 406.000 de mașini pe an capacitate de producție, față de 350.000. Ar putea avea de suferit și producția de cutii de viteze din România, fiindcă Renault vorbește despre un studiu pentru ”raționalizarea activităților de fabricație a cutiilor de viteze în lume”.
Obiectivul planurilor anunțate de Renault în lume este de a reduce costurile fixe cu peste două miliarde de euro pe parcursul a 3 ani. Mai mult, Renault are nevoie de ajutorul statul francez, fiindcă altfel este în pericol să nu supraviețuiască. Statul francez, care deține 15% din Renault, a pus o serie de condiții legate de investițiile în străinătate. Grupul Renault are 180.000 de angajați în lume și va renunța la 8% dintre ei. Vor fi aproape 15.000, dintre care 4.600 în Franța, conform hotnews.ro .
 
 
Ce prevede planul anunțat de Renault

Proiectul include următoarele elemente principale:

⦁ Îmbunătățirea eficienței și reducerea costurilor de inginerie, profitând de activele consolidate ale Alianței, aproximativ 800 de milioane EUR:
⦁ Raționalizarea proiectării și dezvoltării vehiculelor: reducerea diversității componentelor, creșterea standardizării, programele Leader - Follower din cadrul Alianței.
⦁ Optimizarea resurselor: concentrarea dezvoltării tehnologiilor strategice cu valoare adăugată ridicată în sit-urile de inginerie din Ile-de-France; optimizarea utilizării centrelor de cercetare și dezvoltare din străinătate și subcontractarea; optimizarea mijloacelor de validare prin utilizarea sporită a digitalului.
 
 
Optimizarea producției, cu economii de aproximativ 650 de milioane EUR
 
⦁ Accelerarea transformării uzinelor prin generalizarea instrumentelor specifice Industriei 4.0
⦁ Îmbunătățirea procesului în noile proiecte de inginerie: accelerarea digitalizării și „design to process ” („de la concepție la proces”).
⦁ Dimensionarea corectă a capacităților industriale:
• Capacitatea de producție globală revizuită de la 4 milioane de vehicule în 2019 la 3,3 milioane până în 2024 (referință Harbour).
• Ajustarea numărului de angajați din producție.
• Suspendarea proiectelor de creștere capacitară planificate în Maroc și România, studiu pentru adaptarea capacităților de producție ale Grupului în Rusia, studiu pentru raționalizarea activităților de fabricație a cutiilor de viteze în lume.
• În Franța, patru ipoteze de lucru pentru optimizarea producției vor face obiectul unei consultări aprofundate cu toate părțile interesate, în special cu partenerii sociali și cu autoritățile locale:
▪ Renault lansează un proces de consultare la uzinele din Douai și Maubeuge pentru a studia crearea unui centru optimizat de excelență pentru vehicule electrice și vehicule comerciale ușoare în nordul Franței.
▪ Reflecție deschisă asupra reconversiei uzinei de la Dieppe la sfârșitul producției Alpine A110.
▪ În Flins, crearea unui ecosistem de economie circulară pe sit, inclusiv transferul activităților de la Choisy-le-Roi.
▪ La Fonderie de Bretagne, Renault lansează o revizuire strategică.
 
Eficiența sporită a funcțiilor suport, aproximativ 700 milioane EUR
 
⦁ Optimizarea costurilor generale și de marketing: digitalizarea pentru optimizarea costurilor de marketing, raționalizarea organizației și reducerea costurilor aferente funcțiilor suport etc.
 
Reorientarea activităților pentru o mai bună alocare a resurselor

Această reorientare asupra activității de bază a Grupului printr-o modificare în domeniul său de activitate va fi în special axată pe:
⦁ O parte din rețeaua de distribuție RRG integrată în Europa.
⦁ Transferul pachetului de acțiuni deținut de Groupe Renault la Dongfeng Renault Automotive Company Ltd (DRAC) din China către Dongfeng Motor Corporation și încetarea activităților cu vehicule termice, sub marca Renault, pe piața chineză.

Aceste planuri vor fi prezentate organismelor reprezentative ale angajaților în conformitate cu reglementările aplicabile.
 
Costul estimat al implementării acestui plan este de 1,2 miliarde euro.
 
„Într-un context dominat de incertitudine și complexitate, acest proiect este vital pentru a garanta o performanță solidă și durabilă”, spune Clotilde Delbos, CEO interimar al Renault.

Acest proiect de ajustare a forței de muncă urmează să se bazeze pe măsuri de recalificare, mobilitate internă și plecări voluntare. Acesta se va întinde pe parcursul a trei ani și va viza aproape 4.600 de posturi în Franța, la care se adaugă reducerea cu peste 10.000 de alte posturi în restul lumii, unde Grupul este prezent.

Dificultățile cu care se confruntă Grupul, criza majoră prin care trece industria auto și urgența tranziției ecologice sunt imperative care determină compania să accelereze această transformare.

Acest proiect de plan va consolida capacitatea de adaptare a Grupului, prin concentrarea pe generarea de flux de numerar. Se bazează pe o abordare mai eficientă a activităților operaționale și pe gestionarea riguroasă a resurselor.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te