CFR SA a obţinut toate avizele necesare proiectului de modernizare a Gării de Nord Bucureşti, pentru care există finanţarea asigurată, de peste 100 de milioane de euro, iar la finele acestei săptămâni va fi discutat în Consiliul Tehnico-Economic al Regionalei Bucureşti, apoi în CTE-ul companiei, a declarat, marţi, directorul general Ion Simu-Alexandru, după audierile din comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor.
Citește și: 4 turiști germani, atacați de bărbați înarmați în apropiere de Parcul Naţional Kruger. Unul a murit
"Studiul de fezabilitate a fost fazat pentru Gara de Nord în Faza 1 şi Faza 2, ca să lansăm proiectare cu execuţie. Şi noi vrem să lansăm în acest an Faza 1 şi Faza 2. Faza 1 înseamnă partea de clădire. Fiind şi monument istoric, am avut nevoie de avizul Ministerului Culturii. Am obţinut toate avizele, iar săptămâna asta, mai precis joi sau vineri, regionala Bucureşti va intra cu acest proiect în Consiliul Tehnico-Economic, urmând ca săptămâna viitoare să intre în Consiliul Tehnico-Economic al nostru, al companiei, urmând apoi toţi paşii, normal: Consiliul de Administraţie, avizul MT interministerial şi Hotărâre de Guvern. Avem finanţare asigurată. Sper că putem să lansăm, să avem o dată de depunere a ofertelor în acest an pentru gara din Bucureşti", a afirmat Ion Simu-Alexandru.
El a precizat că Faza 2 a proiectului presupune reabilitarea interiorului Gării de Nord, mai exact amenajarea urbanistică.
Citește și: Corpul neînsuflețit al unui român, găsit în apele unui râu din Spania. Bărbatul fusese dat dispărut
"Faza a doua înseamnă partea de interior a Gării de Nord. Acolo am cerut expres să fie şi trei soluţii de arhitectură, ca să putem să facem, dacă tot după mulţi, foarte mulţi ani lucrăm la Gara de Nord din Bucureşti, care e poarta de intrare în România, practic e un simbol al ţării, să putem să avem şi o soluţie corectă din toate punctele de vedere, atât tehnic, cât şi arhitectural, cât şi al funcţionalităţilor pe care le avem acolo", a spus şeful CFR SA.
Potrivit acestuia, personalul Regionalei Bucureşti, care lucrează în birourile de la etajele 1 şi 2, va fi mutat definitiv.
"Mai mult de atât, noi, în gara din Bucureşti, avem personalul nostru, al Regionalei Bucureşti, care îşi desfăşoară activitatea în birourile de la etajul 1 şi 2, şi am vrea să îi relocăm. Oricum, ei vor fi relocaţi odată cu lucrările. Vom vrea să-i relocăm definitiv şi, prin proiect, să putem să facem o gară modernă, exact cum există în Vest, cu magazine, cu cafenele, cu restaurante, cu tot felul de activităţi care se pot face într-o gară", a adăugat el.
Citește și: VIDEO Directorul SRI: „Prea mulți politicieni vor să primească <<indicații>> de la servicii”
Ion Simu-Alexandru a subliniat că proiectul modernizării Gării de Nord are finanţarea asigurată pentru ambele faze, suma depăşind 100 de milioane de euro.
"Avem asigurată finanţarea pentru faza 1 şi faza 2. Noi asta vom scoate la licitaţie: proiectare cu execuţie, undeva la 100 şi ceva milioane de euro. Faza 1, v-am spus, înseamnă reparaţie, consolidări clădire, iar partea de amenajare urbanistică, partea interioară a gării, peroane, linii, copertine, înseamnă Faza 2. Tot ce înseamnă astăzi Faza 1 şi Faza 2 le vom scoate odată", a susţinut directorul general.