Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu a anunțat că pe 15 noiembrie 2022 va fi deschis traficului Pasajul Domnești de pe Centura București.
Dacă în martie lucrările se aflau la 61%, deși au început din mai 2017, se pare că au prins viteză și în opt luni și ceva constructorul va reuși să termine complet restul de 39%.
Citește și: Au apărut bancuri cu Loredana: Oriunde mă atingi, îmi dai la operație
„𝟭𝟱 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 – 𝘇𝗶𝘂𝗮 𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃𝗼𝗺 𝗱𝗮 𝗶𝗻 𝘁𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰 𝗽𝗮𝘀𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗗𝗼𝗺𝗻𝗲𝘀𝘁𝗶
S-a finalizat montarea ultimelor elemente prefabricate la rampa de urcare dinspre
#Bragadiru, rampa de coborâre spre
#Chiajna și continuă această activitate la ultimele două rampe: urcare spre
#Bucuresti, respectiv urcare/coborâre spre și dinspre
#Domnești.
Continuă armarea, cofrarea și turnarea grinzii de coronament la rampele urcare/coborâre spre și dinspre
#Chiajna, rampa de urcare dinspre
#București și rampa de urcare dinspre
#Bragadiru.
Continuă montarea parapetului metalic de protecție pe toate zonele pasajului.
Continuă armarea, cofrarea și turnarea trotuarului la rampa de urcare dinspre Chiajna, rampa de coborâre spre București și la rampa de urcare spre Bragadiru.
A avut loc ultima turnare a betonului la inelului central, pe zona rosturilor de dilatare.
A început realizarea bazinelor pentru retenția apei pluviale, în zona giratoriului dinspre București.
Continuă montarea balustradei pietonale pe mai multe zone ale pasajului.
Continuă montarea stâlpilor pentru iluminat.
Continuă realizarea rețelei de canalizare pluvială în zona pasajului”, a scris pe Facebook secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.
Centura București are 72 de kilometri, iar traficul este înfiorător aproape la orice oră din zi. Ea a fost mondernizată pe circa o treime din lungimea ei și este plină de „dopuri” la interecțiile cu drumurile care intră în București.
Pasajul suprateran cu sens giratoriu de la Domnești are 600 de metri. El costă 91 de milioane de lei, fără TVA. Contractul de execuție a fost semnat în mai 2017, dar lucrările au trenat mult timp.
Pe Centura București mai sunt în lucru două pasaje, Pasajul Berceni și Pasajul Oltenița. Ambele ar trebui inaugurate până la finalul anului.