În cadrul programului gratuit, angajaţii din educaţie vor avea la dispoziţie webinare live, instrumente de e-learning, interactive, iar la final le vor fi recunoscute cunoştinţele şi competenţele dobândite în cadrul formării profesionale.
Programul, denumit "Academia Profesorului Digital”, a ajuns la ediţia a treia şi este dezvoltat de Alianţa pentru Educaţie Remedială, o iniţiativă non-profit a patru entităţi ce acţionează în domeniul educaţiei.
Citește și: Un șofer Bolt a fost bătut și înjunghiat de trei interlopi la o benzinărie. Motivul: „făcea curent"
Este vorba despre un program gratuit, disponibil tuturor profesorilor din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, inclusiv directorilor şi personalului nedidactic, derulat în parteneriat cu administraţia publică locală şi cu inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic.
"Programul «Academia Profesorului Digital» cuprinde patru sesiuni de formare, ce se derulează pe parcursul a patru săptămâni. Cursurile se desfăşoară în sistem hibrid, atât cu prezenţă fizică, dar şi online, şi sunt susţinute de specialişti cu experienţă vastă în educaţie digitală şi în pregătirea cadrelor didactice. Profesorii vor avea la dispoziţie webinare live, instrumente de e-learning, interactive, pe care le pot accesa asincron, iar la final le vor fi recunoscute cunoştinţele şi competenţele dobândite în cadrul formării profesionale. Sesiunile de formare vizează: modul de organizare a predării digitale şi cum se folosesc instrumentele digitale, gestiunea clasei, a feedbackului pentru elevi şi pentru părinţi, cum se creează lecţiile digitale, dar şi elemente de evaluare şi de testare standardizată”, se arată într-un comunicat al Aliaței pentru Educaţie Remedială, citat de news.ro.
Citește și: Mărturia unui polițist de la Rutieră: Dacă nu veneam la voi, mă lichidau. Am intrat în bârlogul lor
A treia ediţie se va desfăşura la Braşov, iar cele două ediţii anterioare au avut loc la Tulcea şi Buzău, unde peste 550 de persoane au participat cursurile de pregătire şi perfecţionare.