Ideea construirii unei variante ocolitoare Est a Iaşului începe să prindă contur. Autorităţile centrale au anunţat ieri că studiile tehnice aferente acestui proiect vor fi finanţate cu fonduri europene.
Un incendiu de vegetaţie s-a produs marţi, pe un câmp din apropierea de Centura Capitalei. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor.
Lucrările la pasajul de la Mogoşoaia vor fi încheiate înainte de termen, în luna octombrie, în condiţiile în care a început să fie turnat asfaltul, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
Vestea mai puțin bună este că ritmul bun se realizează doar pe două din cele 7 tronsoane în care este împărțită Autostrada de Centură București A (0).
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) recepționat lucrările şi pentru braţul nordic, legătura cu Piatra Neamţ, al variantei ocolitoare a Bacăului. Circulaţia a fost deschisă şi pe acest tronson. Celelalte sectoare au fost inaugurate în 2020.