Care sunt riscurile pentru sănătate ale consumului de lapte? Când te ajută, când îți face rău? sunt îngtrebpări la care medicina a încercat să ofere răspunsuri.
Bere blondă sau bere neagră? Una dintre cele mai populare băuturi din lume este și preferata multor români, mai ales în sezonul cald. Chiar dacă gusturile sunt subiective și nu se discută, există elemente obiective ce arată care dintre ele este mai benefică pentru organism.
Vinul roșu sau vinul alb? Care este mai bun pentru organism? Aceste licori sunt nelipsite de pe masa multor români. Dar, dincolo de preferințele personale, specialiștii au o opinie clară despre care dintre ele aduce beneficii mai mari pentru sănătate, consumate cu moderație.
Tipul nou de carne artificială creat de cercetători. Deși a apărut relativ recent, carnea creată în laborator câștigă tot mai mult teren. Un asemenea produs a fost realizat de curând, iar mulți se pot întreba când va ajunge și în România.
23 de mașini electrice au fost supuse la „Testul Frigului” în Norvegia, de către NAF (Federația Automobilului din Norvegia, un fel de ACR). Experimentul a fost făcut pe 31 ianuarie 2024, la temperaturi între -2 și -10 grade Celsius. Iar autonomia reală a fost și cu 32% mai mică.