Pentru prima dată în istorie, Papa a mers în Irak pentru a încuraja fragila minoritate creştină să reziste, în pofida conflictului sângeros şi a vicisitudinii vieţii, şi pentru a întinde mâna islamului şiit, scrie AFP.
Prinţul Harry, care a şocat Marea Britanie anul trecut când el şi soţia sa Meghan au anunţat că renunţă la atribuţiile regale, i-a declarat celebrei realizatoare de televiziune americane Oprah Winfrey că se temea de faptul că istoria s-ar putea repeta, informează Reuters.
Într-o carte de istorie destinată elevilor de clasa a XI-a a fost identificat un fragment în care nu este menționată apartenența României la UE: „În prezent, Uniunea Europeană este formată din 25 de state iar alte țări, printre care și România, sunt în curs de aderare.”
Deputatul AUR Mihail Albișteanu, profesor de istorie, este autorul unui text laudativ publicat pe site-ul Mișcării Legionare și un admirator al istoricului Gheorghe Buzatu, care a luptat pentru restabilirea memoriei mareșalului Antonescu.
Într-un inedit volum al prodecanului Facultăţii de Istorie, Laurenţiu Rădvan, coordonat de istoricul Gheorghe Iacob, sunt prezentate tragediile prin care a trecut Iaşiul în ultimii 500 de ani.