Insultele, înjurăturile, umilirea și îmbrâncelile îi fac pe mulți copii români să nu se simtă în siguranță la școală. Un grup de deputați încearcă acum să interzică bullying-ul prin lege.
Parlamentul European votează miercuri o rezoluţie referitoare la statul de drept în România, după dezbaterile pe această temă pe care le-a organizat în februarie 2017, februarie şi octombrie acest an.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore. Legea a trecut de Parlament la 24 octombrie.
Deputații ALDE au votat alături de opoziție, proiectul de lege referitor la revenirea la alegerea primarilor în două tururi, iniţiat de PNL. Acesta a fost retrimis, miercuri, la comisia de specialitate, după ce propunerea de respingere nu a întrunit voturile necesare.
Guvernul PSD - ALDE vrea să legifereze activitatea de lobby. În intervalul 24 septembrie - 12 octombrie, Executivul a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor.