Sezonul estival a intrat în perioada de vârf de la 1 iulie în România, iar tarifele de cazare au explodat, ca în fiecare an. Pentru o noapte de cazare, românii trebuie să scoată din buzunar între 60 € și 250 € pe Litoral, 40-100 € la munte, 45-170 € la tratament.
Inspectorii sanitar-veterinari au dat, în ultima săptămână, amenzi în valoare de peste 1,1 milioane de lei, în cadrul Comandamentului Estival 2023, care este desfăşurat în zone de agrement şi localităţi de interes turistic.
Ştefan Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a declarat, după vizita pe care a făcut-o pe litoral, că a văzut litoralul pregătit să primească turişti, aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, cu lucruri bune, foarte bune, dar şi cu lucruri mai puţin bune.
Administraţia Naţională (AN) “Apele Române” a anunţat, luni, o nouă etapă de licitaţie pentru închirierea a 57 de sectoare de plajă din mai multe staţiuni de pe litoral.
Alimente expirate, insecte moarte, gândaci, mucegai, mizerie de nedescris. ANPC a închis temporar o cherhana din Costinești și a amendat unitatea cu 20.000 de lei.