Spaniolii nu vor putea să se reunească mai mult de zece persoane de Crăciun şi de Revelion şi vor putea să se deplaseze doar în mod excepţional dintr-o regiune în alta pentru a se alătura rudelor lor, a anunţat Ministerul spaniol al Sănătăţii, potrivit AFP.
"Încă un pas extrem de important în lupta cu COVID-19. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a început <revizuirea continuă> pentru un nou vaccin, care a trecut deja cu bine de testele preliminare.", a arătat europarlamentarul Dan Motreanu.
Instituțiile de învățământ nu s-au transformat în focare ale epidemiei de COVID datorită protocolul strict urmat de școli și continuă să funcționeze, în larga lor majoritate, în Spania, potrivit experților citați de El Pais.
Regele Spaniei Felipe al VI-lea a intrat în carantină după ce s-a întâlnit cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a anunţat Palatul Regal, relatează AFP.
Din data de 23 noiembrie, călătorii care ajung în Spania din România trebuie să prezinte un test molecular (PCR), cu rezultat negativ, pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul spaniol.