Kremlinul a criticat luni "retorica neprietenoasă" a vicepreședintei SUA Kamala Harris, care se află în fruntea taberei democrate pentru a-l înfrunta pe republicanul Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA, după retragerea lui Joe Biden din cursa electorală.
Kremlinul i-a făcut "portretul" Kamalei Harris: Face parte din retorica neprietenoasă față de Rusia
"Nu putem evalua candidatura potențială a lui Harris întrucât până în prezent contribuția sa la relațiile noastre nu a fost marcantă. Ea a făcut declarații ce fac parte din retorica mai degrabă neprietenoasă față de țara noastră," a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin.
Întrebat despre retragerea lui Biden din cursa pentru Casa Albă, Peskov a răspuns succint: "Sincer, tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în Statele Unite ne-a învățat că nimic nu ne mai surprinde. Așadar, nu am fost foarte surprinși de retragerea lui Joe Biden," a declarat el potrivit Reuters.
Reprezentantul Kremlinului a reiterat, așa cum făcuse duminică seară după anunțul șoc al președintelui SUA, că pentru Rusia prioritatea este să iasă învingătoare din războiul contra Ucrainei.
Citește și: Cine este Kamala Harris, susținerea lui Joe Biden pentru Casa Albă?
Citește și: Kamala Harris primește un sprijin masiv, după retragerea lui Biden: Câți bani s-au strâns într-o zi
"Nu nouă ne revine să judecăm decizia președintelui Biden. Dezvoltarea relațiilor ruso-americane este importantă, dar prioritatea este atingerea obiectivelor principale ale operațiunii militare speciale," a adăugat purtătorul de cuvânt rus, folosind termenul oficial al Moscovei pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei.